Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului WTA de la Linz

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Linz (Austria), dotat cu premii totale de 802.237 de euro, după ce a învins-o pe argentinianca Nadia Podoroska în două seturi, cu 6-3, 6-4, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 89 WTA), intrată pe tabloul principal ca ”lucky loser”, s-a impus după o oră şi jumătate.

Românca are acum 3-1 în duelurile cu Podoroska (26 ani, 67 WTA), pe care a mai învins-o în 2017 la Surprise (SUA), cu 6-4, 6-3, şi în 2023 la Madrid, cu 6-1, 6-4. Singura victorie a jucătoare sud-americane a fost obţinută la Roland Garros, în 2020, în calificări, cu 6-0, 6-4.

În calificări, Jaqueline Cristian a învins-o pe jucătoarea americană Caty McNally (22 ani, 171 WTA), cu 6-3, 6-3, dar apoi a fost surclasată de daneza Clara Tauson (21 ani, 91 WTA), cu 6-2, 6-0.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 11.823 de euro şi 73 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe americanca Jodie Burrage (24 ani, 102 WTA, care a trecut cu 6-4, 6-0 de franţuzoaica Varvara Gracheva.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...