Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă la Madrid

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de americanca Danielle Collins cu 3-6, 6-4, 6-1, duminică, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după două ore de joc în faţa celei mai în formă jucătoare din circuit, care a ajuns astfel la 15 victorii consecutive (titluri câştigate la Miami şi Charleston).

Românca a câştigat primul set, cu 6-3, iar apoi a jucat de la egal la egal cu adversare în actul secund, diferenţa fiind făcută de un break al americancei în ultimul ghem (4-6). Collins (30 ani, 15 WTA), autoare a 8 aşi, a reuşit să facă diferenţa în setul decisiv, pe care şi l-a adjudecat cu 6-1.

Jaqueline Cristian va primi un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA pentru evoluţia sa.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...