Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care are loc la arenele Flushing Meadows din New York, după ce a dispus joi de maghiara Dalma Galfi, cu 4-6, 6-1, 7-5, scrie Agerpres.
Ruse (26 ani, 166 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 11 min).
Galfi (25 ani, 117 WTA) se impusese în primele două meciuri directe cu Ruse, în 2016, la Szeged, în primul tur, când românca a abandonat la scorul de 5-4 pentru maghiară, şi în 2021, la Praga, cu 6-4, 6-4 în semifinale.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 45.000 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în ultimul tur o va înfrunta pe ucraineanca Daiana Iastremska (23 ani, 111 WTA). Românca a câştigat ambele dueluri de până acum cu Iastremska, în 2017, în primul tur la Santa Margherita, cu 6-7 (8/6), 6-3, 7-5, şi în 2021, în semifinale la Hamburg, cu 2-6, 6-1, 6-4, în drumul către singurul său titlu WTA.
Irina Bara (28 ani, 215 WTA) a fost învinsă în turul secund al calificărilor de japoneza Moyuka Uchijima (22 ani, 173 WTA), cu 6-2, 6-0, după 66 de minute.
Bara s-a ales cu un cec de 34.500 de dolari şi 20 de puncte WTA.
Direct pe tabloul principal au intrat Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan şi Patricia Ţig.
AGERPRES