Tenis: Djokovic a câştigat turneul US Open şi a egalat recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24)

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic a câştigat turneul US Open, după ce l-a învins în finală pe rusul Daniil Medvedev, cu 6-3, 7-6 (7/5), 6-3, duminică, la New York, astfel că a egalat recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24), deţinut de australianca Margaret Court din 1973, transmite AFP, scrie Agerpres.

Pentru Djokovic acesta a fost al patrulea trofeu cucerit la Flushing Meadows după cele din 2011, 2015 şi 2018, în zece finale jucate la New York.

În iunie, sârbul a devenit cel mai titrat jucător la masculin, după ce şi-a trecut în palmares cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem la Roland Garros, depăşindu-l pe Rafael Nadal (22).

La 36 de ani, Djokovic redevine liderul clasamentului ATP luni şi va ajunge la 390 de săptămâni pe prima poziţie mondială, ducând mai departe recordul pe care îl deţinea.

Novak Djokovic şi-a îmbrăţişat fiica aflată la la marginea terenului, iar apoi a urcat în tribună şi i-a îmbrăţişat, pe rând, pe actorul Matthew McConaughey, aflat în boxa sa, apoi pe părinţii săi, fiul şi soţia sa. Sârbul a coborât din tribună şi a îmbrăcat un tricou inscripţionat ”Mamba for ever”, care avea o fotografie cu el alături de regretatul baschetbalist Kobe Bryant, decedat într-un accident de elicopter.

În 2021, tot pe terenul ”Arthur Ashe”, Djokovic a fost învins în finală de Medvedev, care l-a privat astfel de realizarea Marelui Şlem în acel an (câştigarea celor patru turnee majore în acelaşi an calendaristic).

Djokovic s-a impus acum după trei ore şi 17 minute în faţa lui Medvedev, la capătul unui meci în care cei doi jucători s-au aflat la pământ la propriu, mai mult sau mai puţin voluntar, pentru a-şi regăsi suflul.

”Nole” a dominat primul set (6-3), pe care l-a început în forţă, conducând cu 3-0, dar actul secund a fost echilibrat, Medvedev chiar a avut o minge de break pentru a face 5-3, însă Djokovic a salvat-o, apoi a anulat o minge de set la 5-6, câştigând în cele din urmă în tiebreak. În setul al treilea, Djokovic s-a desprins la 3-1 după un break rapid, Medvedev şi-a recuperat serviciul, însă Djokovic s-a distanţat la 5-2, impunându-se în cele din urmă cu 6-3.

Djokovic s-a ales pentru acest succes cu un cec de 3 milioane de dolari şi 2.000 de puncte ATP, în timp ce Medvedev a fost recompensat cu 1,5 milioane şi 1.200 de puncte.

Novak Djokovic a cucerit de zece ori turneul Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), de trei ori titlul la Roland Garros (2016, 2021, 2022), de şapte ori la Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi de patru ori trofeul la US Open (2011, 2015, 2018, 2023).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Adrian Iencsi este noul selecţioner al naţionalei U20 a României

Fostul internaţional Adrian Iencsi a fost numit în funcţia de selecţioner al reprezentativei U20 a României, acesta urmând...

Dennis Man (Parma), aproape de un transfer la PSV Eindhoven

Internaţionalul român Dennis Man, jucătorul echipei italiene de fotbal Parma, este pe punctul de a se transfera la...

Modric (AC Milan), întâmpinat de o mulţime de fani în centrul oraşului Milano

Croatul Luka Modric, prezentat oficial fanilor lui AC Milan, luni, cu prilejul unui eveniment la magazinul clubului din...

Paul Pogba a lansat o colecţie de bijuterii la Monte Carlo

Mijlocaşul francez Paul Pogba, care a semnat în iunie un contract pe doi ani cu clubul de fotbal...