Tenis: Clasamentul WTA – Rîbakina a urcat pe locul 4; Cehia are trei reprezentante în top 10

Data:

Kazaha Elena Rîbakina a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a patra în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) publicat luni, scrie Agerpres.

Rîbakina făcut rocada cu americanca Jessica Pegula, care a coborât pe cinci.

Podiumul rămâne neschimbat, cu belarusa Arina Sabalenka în fotoliul de lider, cu un avans de aproape 700 de puncte faţă de poloneza Iga Swiatek, în timp ce tânăra jucătoare americană Coco Gauff se află la alte 1.800 de puncte.

Cehia are trei reprezentante în top 10 – Marketa Vondrousova, Karolina Muchova şi Barbora Krejcikova – şi patru în top 12 (se adaugă Petra Kvitova).

Belgianca Elise Mertens a reuşit un salt de şase locuri şi a ajuns pe 30, după titlul cucerit la Monastir (Tunisia).

Jucătoarea cehă Katerina Siniakova, învingătoare în finala de la Nanchang, a urcat 14 locuri şi a ajuns pe 46.

Germanca Tamara Korpatsch, care s-a impus la Transylvania Open (Cluj-Napoca), a reuşit un salt spectaculos de 34 de locuri şi se află acum pe poziţia a 71-a, cea mai bună clasare a carierei.

România are în continuare patru jucătoare în top 100, pe Sorana Cîrstea, care staţionează pe locul 26, Ana Bogdan, care a urcat cinci poziţii faţă de săptămâna trecută şi se află acum pe 68, Irina Begu, care a coborât o treaptă, pe 76, şi Jaqueline Cristian, care se menţine pe 97. Gabriela Ruse, finalistă la Transylvania Open, a urcat 61 de locuri şi este acum pe 127.

La dublu, Ruse a urcat trei locuri şi este pe 37, iar Monica Niculescu a urcat două poziţii, fiind acum pe 41.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 8.425 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 7.795
3 (3). Coco Gauff (SUA) 5.955
4 (5). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.865
5 (4). Jessica Pegula (SUA) 4.895
6 (8). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.839
7 (7). Ons Jabeur (Tunisia) 3.695
8 (9). Karolina Muchova (Cehia) 3.663
9 (6). Maria Sakkari (Grecia) 3.245
10 (13). Barbora Krejcikova (Cehia) 2.775
………………………………………………………..
26 (26). Sorana Cîrstea 1.765
68 (73). Ana Bogdan 942
76 (75). Irina-Camelia Begu 888
97 (97). Jaqueline Cristian 735
127 (188). Elena-Gabriela Ruse 573
190 (194). Irina Bara 391
197 (206). Miriam Bulgaru 374
259 (261). Anca Todoni 263
280 (284). Andreea Mitu 234
286 (285). Alexandra Cadanţu-Ignatik 228

Clasamentul WTA la dublu
1 (4). Jessica Pegula (SUA) 5.565 puncte
1 (4). Coco Gauff (SUA) 5.565
3 (2). Storm Hunter 5.490
4 (7). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.241
5 (1). Elise Mertens (Belgia) 5.220
6 (8). Taylor Townsend (SUA) 5.180
7 (9). Gabriela Dabrowski (Canada) 4.470
8 (3). Katerina Siniakova (Cehia) 4.396
9 (14) Laura Siegemund (Germania) 4.315
10 (12). Shuko Aoyama (Japonia) 4.300
……………………………………………………..
37 (40). Elena-Gabriela Ruse 2.141
41 (43). Monica Niculescu 1.975
130 (139). Irina Bara 701
162 (158). Oana Gavrilă 556
184 (182). Irina-Camelia Begu 480

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...