Tenis: Carlos Martinez, noul antrenor al Simonei Halep

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, care a revenit săptămâna aceasta în circuitul profesionist, după reducerea suspendării de către TAS de la patru ani la nouă luni, a declarat că este nerăbdătoare să înceapă colaborarea cu antrenorul spaniol Carlos Martinez, scrie Agerpres.

”Sincer, nu am o idee prea clară despre ce am făcut bine şi ce am greşit (în meciul revenirii, n. red.). Ştiu că am greşit multe mingi pe care în mod normal nu le-aş fie greşit. Însă, sincer, simt că am jucat un tenis bun. În primul rând, am nevoie de un antrenor care să mă îndrume un pic. Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare. A lucrat cu Svetlana (Kuzneţova), prietena mea şi jucătoarea mea favorită. Îi admir munca şi sper să ne înţelegem foarte bine şi să realizăm rezultate bune”, a declarat Halep pentru WTA Insider.

”Însă, în primul rând, trebuie să discutăm şi să vadă unde mă aflu, pentru că singură mi-e greu să îmi dau seama de nivel”, a adăugat fostul lider mondial.

Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa cu 1-6, 6-4, 6-3, în primul tur la Miami Open, după o pauză de 18 luni, dar a continuat să zâmbească, fericită că a putut să revină pe terenurile de tenis.

„Cineva mi-a spus ‘Dacă aş primi un dolar pentru fiecare zâmbet al tău, al fi un om bogat la finalul zilei’. Zâmbesc mult, pentru că primesc multă dragoste de la oameni”, a mărturisit Halep.

Întrebată cu s-a pregătit pentru revenirea de la Miami, dubla campioană de Mare Şlem a relatat: ”Mă aflam în avion şi i-am spus mamei că sunt foarte nervoasă, deoarece nu ştiam la ce să mă aştept din partea oamenilor. Când treci printr-o perioadă aşa de dificilă, nu ştii cum te vor vedea oamenii sau cum te vor trata. Însă, prima zi a fost incredibilă. Apoi, stresul a trecut şi nu mi-am mai făcut griji din pricina asta. Am ştiut că va fi totul bine pe teren. Spectatorii au fost incredibili din nou, iar dragostea arătată a fost mai mare decât am avut până acum”.

Halep (32 ani) a comentat şi momentul în care a aflat de reducerea suspendării sale de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne: ”Vorbeam cu avocaţii mei şi zâmbeam. Le-am spus, ‘Băieţi, este decizia corectă’. Era aşa de fericită… Aveam lacrimi în ochi după ce am terminat de vorbit cu ei la telefon. Eram fericită că adevărul a ieşit la iveală şi că decizia era corectă. Se încheiaseră18 luni de stres şi puteam să joc tenis din nou, pentru că cele mai dificile lucruri au fost să nu pot să merg să văd un meci de tenis. Asta e un dezastru pentru un jucător de tenis. Deoarece eram suspendată, nu puteam să merg să văd un meci de tenis (la un turneu). A fost foarte greu”.

”O persoană, o persoană foarte importantă pentru mine, mi-a spus că nu trebuie să urăsc tenisul, deoarece nu tenisul mi-a făcut greutăţi. M-am gândit la asta şi mi-am spus că tenisul este în continuare pasiunea mea. Iubesc tenisul şi voi reveni când voi primi decizia corectă, mi-am zis”, a mărturisit Halep.

Simona Halep a admis că s-a gândit să revină când începe sezonul de zgură, pentru a avea mai mult timp să se pregătească şi să se acomodeze, însă ”sentimentele pozitive erau aşa de mari, iar oamenii din jur” i-au spus să joace pentru a simţi din nou energia.

”A fost decizia potrivită, să vin la Miami, să simt energia, să simt iubirea oamenilor şi să simt libertatea din nou”, a subliniat Halep, care a mai spus că nu are alte planuri şi va încerca să joace cât mai mult pentru a intra în ritm.

”Am o vârstă. Nu mai sunt aşa tânără şi trebuie să gestionez foarte bine această revenire. Nu vreau să mă accidentez. Mulţi oameni mi-au spus să am grijă, pentru că 18 luni înseamnă mult şi trebuie să o iau uşor. Aşa că trebuie să discut cu Carlos şi vom decide împreună”, a mai spus Simona Halep, care a obţinut la Miami primele sale puncte (10) şi va intra în clasamentul WTA care va fi publicat pe 1 aprilie.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). TAS a decis pe 5 martie, în unanimitate, că perioada de patru ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la nouă luni, începând cu 7 octombrie 2022 (data de la care a fost suspendată provizoriu), perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...