Tenis: Carlos Alcaraz şi Daniil Medvedev, în finală la Indian Wells (ATP)

Data:

Spaniolul Carlos Alcaraz şi rusul Daniil Medvedev s-au calificat, sâmbătă, în finala turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari.

Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a trecut fără mari emoţii în semifinale, cu 7-6 (7/4), 6-3, de italianul Jannik
Sinner (13 ATP). Spaniolul de 19 ani va reveni pe primul loc în ierarhia ATP dacă va câştiga finala cu Daniil Medvedev (6 ATP), care a trecut mai devreme cu 7-5, 7-6 (7/4) de americanul Frances Tiafoe (16 ATP).

Finala din deşertul californian, dintre ultimii doi câştigători de la US Open, era aşteptată în absenţa lui Novak Djokovic, împiedicat să intre în Statele Unite deoarece nu s-a vaccinat împotriva Covid-19. Meciul se anunţă foarte indecis, cei doi jucători fiind în mare formă de câteva săptămâni, notează AFP.

Medvedev, cu 19 victorii consecutive, vizează un al patrulea titlu consecutiv după cele obţinute la   Rotterdam, Doha şi Dubai în februarie. După un sezon 2022 mai slab, nivelul său de joc se apropie de cel care i-a
permis să triumfe la Flushing Meadows în 2021.

Alcaraz, care i-a urmat în palmares la New York, s-a refăcut după accidentarea la coapsă suferită în ianuarie, iar de atunci s-a impus la Buenos Aires şi a cedat doar în finală la Rio de Janeiro împotriva britanicului Cameron Norrie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...