Tenis: Carlos Alcaraz a câştigat în premieră titlul la Wimbledon

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câştigat în premieră titlul la Wimbledon, duminică seara, după ce l-a învins în finala turneului de Mare Şlem pe sârbul Novak Djokovic, cu 1-6, 7-6 (8/6), 6-1, 3-6, 6-4, scrie Agerpres.

Finala care i-a opus pe cei mai buni jucători ai lumii în momentul de faţă a fost una disputată, Alcaraz, liderul ATP, câştigând după aproape cinci ore de joc (4 h 42 min).

Pentru Alcaraz (20 ani) acesta este al doilea titlu de Mare Şlem din palmares, după cel obţinut anul trecut la US Open.

Djokovic, campionul en titre la All England Club, rămâne cu şapte trofee câştigate la Wimbledon, fiind la doar unul de recordul elveţianului Roger Federer. De asemenea, sârbul a ratat o şansă de a egala recordul all-time de titluri de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court (24). Djokovic rămâne cu 23 de trofee majore, un record la masculin.

Novak Djokovic (36 ani) se impusese în primele două turnee de Mare Şlem ale anului, Australian Open şi Roland Garros, însă Alcaraz s-a opus tentativei sârbului de a realiza Marele Şlem în acest an.

Alcaraz a avut un debut slab de meci, cedând primul set fără drept de apel, cu 1-6, dar şi-a revenit şi a egalat situaţia, câştigând actul secund în tiebreak, cu 7-6 (8/6), după ce a salvat o minge de set în acest duel al generaţiilor. Ibericul a preluat apoi controlul, după un set trei dominat clar şi câştigat cu 6-1. Djokovic nu a cedat şi a restabilit egalitatea la seturi, câştigând a patra manşă cu 6-3. În decisiv, Djokovic a ratat o şansă de a avea 2-0, iar apoi Alcaraz a luat trei ghemuri la rând, sârbul nereuşind să mai recupereze break-ul pierdut până la final.

Carlos Alcaraz a reuşit 9 aşi, dar a şi comis 7 duble greşeli. Ibericul a avut nu mai puţin de 66 de mingi direct câştigătoare, faţă de doar 32 ale lui Djokovic. La erori neforţate, raportul a fost destul de echilibrat, cu 45 Alcaraz şi 40 Djokovic. La diferenţa totală de puncte, Alcaraz a avut unul în plus faţă de adversarul său, 167-166.

Spaniolul devine al treilea cel tânăr campion de la Wimbledon în era open (din 1968), după Boris Becker (17 ani) şi Bjorn Borg (20), sub privirile Regelui Felipe al VI-lea, prezent în tribune.

Pentru Djokovic aceasta a fost prima sa înfrângere suferită pe terenul central la Wimbledon după 2013. Sârbul a disputat totodată a 35-a sa finală de Mare Şlem.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...