Tenis: Bulgarul Piotr Nesterov a câştigat turneul ITF de la Bucureşti

Data:

Tenismanul bulgar Piotr Nesterov, cap de serie numărul şapte, a câştigat turneul ITF de la Bucureşti, găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Capitală şi dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe olandezul Niels Lootsma, cu 6-3, 4-6, 7-6 (8/6), scrie Agerpres.

Nesterov (21 ani, 528 ATP) a obţinut victoria după trei ore şi 21 de minute, deşi Lootsma a condus cu 4-2 în decisiv.

Niels Lootsma (29 ani), venit din calificări, îl învinsese în semifinale pe românul Sebastian Gima, al doilea favorit, cu 6-4, 6-4.

Nesterov şi-a trecut în palmares, pe lângă trofeul ”Ion Ţiriac”, al treilea titlu ITF din carieră, după cele două de la Al Zahra (Kuweit), obţinute anul trecut.

Nesterov a reuşit dubla la Bucureşti, titlul la dublu în prima etapă a circuitului masculin Romanian Tennis Series fiind câştigat de perechea Piotr Nesterov (Bulgaria)/Ilia Sniţari (R. Moldova).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele lui PSG

Mijlocaşii Joao Neves şi Fabian Ruiz au revenit la antrenamentele echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a anunţat, marţi,...

Luciano Spalletti, prima opţiune pentru banca tehnică a lui Juventus

Luciano Spalletti, fost antrenor la Inter, AS Roma şi Napoli, precum şi fost selecţioner al Squadrei Azzurra, este...

Wayne Rooney, îngrijorat de prestaţia pilonilor de bază de la Liverpool

Fostul internaţional englez Wayne Rooney a tras un semnal de alarmă privind forma pilonilor de bază ai echipei...

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...