Tenis: Austriacul Thiem, dublu finalist la Roland Garros, eliminat acum în calificări

Data:

Tenismanul austriac Dominic Thiem, dublu finalist la Roland Garros în 2018 şi 2019, a fost eliminat miercuri în turul al doilea al calificărilor pentru acest turneu, de finlandezul Otto Virtanen, locul 156 mondial, care s-a impus în două seturi, 6-2, 7-5, informează AFP, scrie Agerpres.

Dominic Thiem, fost număr 3 mondial, campion la US Open în 2020, ajuns în această săptămână pe locul 131 în clasamentul ATP, nu a mai trecut de primul tur pe tabloul principal de la Roland Garros după ce a ajuns în sferturi de finală în 2020.

Austriacul, în vârstă de 30 de ani, a anunţat, pe 10 mai, că la finalul sezonului se va retrage din activitate. Între motivele din spatele acestei decizii, Thiem a invocat accidentarea persistentă la încheietura mâinii drepte.

Austriacul a lipsit din circuit de la mijlocul anului 2021, din cauza unei ruperi a ligamentelor la încheietura mâinii drepte, iar de atunci nu a mai reuşit să îşi regăsească nivelul său cel mai bun, în 2022 coborând până pe locul 352 în clasamentul ATP.

În cariera sa, Thiem a cucerit 17 titluri. În afara celor două finale de la Roland Garros, el a mai pierdut una la Australian Open, precum şi două finale la Turneul Campionilor.

În ciuda rezultatelor pe care le-a obţinut în trecut la Roland Garros, Thiem nu a primit wild card pentru tabloul principal în acest an şi ar fi trebuit să-şi câştige locul trecând prin calificări.

Cu toate acestea, o ceremonie a fost organizată pe terenul Suzanne-Lenglen pentru ultima sa participare la Roland Garros. Sub ovaţiile publicului, el a primit un trofeu din mâinile directoarei turneului, Amelie Mauresmo. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Messi ar putea fi menajat în amicalul cu Venezuela, spune selecţionerul Argentinei

Selecţionerul echipei de fotbal a Argentinei, Lionel Scaloni, a declarat joi că încă nu este sigur dacă starul...

Gimnastică artistică: Simone Biles a reunit peste 10.000 de tineri la un eveniment la Buenos Aires

Gimnasta americană Simone Biles, septuplă campioană olimpică, a fost cap de afiş la un eveniment şi o prezentare...

Anglia a învins Ţara Galilor fără drept de apel (3-0), într-un meci amical

Naţionala de fotbal a Angliei a învins reprezentativa Ţării Galilor cu scorul de 3-0, joi seara, pe Wembley,...

LeBron James, victimă a unei crize de sciatică, ratează debutul de sezon în NBA

Superstarul LeBron James va rata debutul sezonului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), al 23-lea din cariera...