Tenis: Arina Sabalenka şi Elena Rîbakina au acces în turul al treilea la Roland Garros

Data:

Belarusa Arina Sabalenka, locul 2 în ierarhia tenisului feminin, şi kazaha Elena Rîbakina, clasată cu două poziţii mai jos, au acces joi în turul al treilea al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros după ce au trecut în două seturi de japoneza Moyuka Uchijima, respectiv de olandeza Arantxa Rus.

Elena Rîbakina, campioana din 2022 de la Wimbledon, a învins-o cu 6-3, 6-4 pe Arantxa Rus, locul 50 WTA, după ceva mai mult de o oră de joc, şi o va întâlni în runda următoare pe câştigătoarea meciului dintre croata Petra Martic şi belgianca Elise Mertens.

Arina Sabalenka, laureata ultimelor două ediţii ale Openului Australiei, semifinalistă anul trecut la Roland Garros, a avut o misiune uşoară în faţa lui Moyuka Uchijima (83 WTA), de care a dispus cu 6-2, 6-2, tot după ceva mai mult de o oră de joc.

Următoarea adversară a lui Sabalenka va fi spaniola Paula Badosa, locul 139 WTA, care a fost la un moment dat locul 2 mondial. Paula Badosa a eliminat-o joi pe kazaha Iulia Putinţeva (39 WTA) după un meci de trei seturi, 4-6, 6-1, 7-5.

Rezultate consemnate joi în turul al doilea al probei feminine de simplu la Roland Garros:
Anastasia Potapova (Rusia) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-2, 6-2
Donna Vekic (Croaţia) – Marta Kostiuk (Ucraina/N.18) 7-5, 6-4
Daiana Iastremska (Ucraina/N.30) – Wang Yafan (China) 6-2, 6-0
Elena Rîbakina (Kazahstan/N.4) – Arantxa Rus (Olanda) 6-3, 6-4
Paula Badosa (Spania) – Iulia Putinţeva (Kazahstan) 4-6, 6-1, 7-5
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) – Moyuka Uchijima (Japonia) 6-2, 6-2
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...