Tenis: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu, calificate la Jocurile Olimpice de la Paris

Data:

Jucătoarele de tenis Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, ele urmând să reprezinte România în proba de simplu, informează, miercuri, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR).

„Trei jucătoare de tenis vor concura în proba de simplu pentru Team Romania la Jocurile Olimpice de la Paris: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu. După tragerea liniei în clasamentul mondial, pe 10 iunie, şi, după validarea criteriilor de eligibilitate ale Federaţiei Internaţionale, cele trei jucătoare au fost incluse în Echipa Olimpică şi vor juca pe zgura de la Roland Garros”, se precizează în anunţul publicat de COSR pe pagina oficială de Facebook.

Tenisul românesc ar mai putea avea încă o reprezentantă la Paris, dar în competiţia de dublu feminin. „În aşteptare, pentru realocare în competiţia de dublu feminin se află şi Monica Niculescu”, se mai precizează pe site-ul de socializare citat.

Team România a ajuns la 105 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august), la 18 sporturi.

Sportivii români calificaţi la JO 2024 până în acest moment:

Atletism (12): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), Stella Rutto (3.000 m obstacole), Andreea Taloş (triplusalt), Diana Ion (triplusalt), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliţă), Florentina Iuşco (lungime) şi Rareş Toader (greutate).

Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);

Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);

Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;

Ciclism (1): Ede Molnar (mountain bike);

Gimnastică artistică (6): echipa feminină (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă şi Andreea Preda); Andrei Muntean;

Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;

Haltere (2): Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg)

Înot (3): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber), Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber);

Judo (1): Alex Creţ (90 kg);

Lupte (5): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg), Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg);

Polo pe apă (13): 13 locuri cotă – echipa masculină;

Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);

Tenis de câmp (3): Ana Bogdan (simplu feminin), Jaqueline Cristian (simplu feminin) şi Irina Begu (simplu feminin);

Tenis de masă (5): 3 locuri cotă – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt); Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara (simplu feminin), Ovidiu Ionescu şi Eduard Ionescu (simplu masculin);

Tir cu arcul (1): Mădălina Amăistroaie;

Triatlon (1): Felix Duchampt;

Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Comportamentul lui Isak de a forţa transferul ‘arată rău pentru fotbal’, consideră Alan Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer consideră că felul în care s-a comportat suedezul Alexander Isak, forţând un transfer...

Baschet masculin: Slovenia, ajutată de Doncic să se califice în optimile EuroBasket 2025

Selecţionata Sloveniei, condusă de starul Luka Doncic, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de baschet...

Reeditare a finalei de anul trecut în semifinale la US Open, Arina Sabalenka – Jessica Pegula

Jucătoarea belarusă Arina Sabalenka, numărul unu mondial, o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula, numărul patru WTA, în...

Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic se vor duela în semifinale la US Open

Spaniolul Carlos Alcaraz şi sârbul Novak Djokovic vor fi adversari în semifinalele turneului de tenis US Open, ultimul...