Tenis: Ana Bogdan, învinsă de Caroline Garcia în turul secund la Roma (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de Caroline Garcia, a cincea favorită, cu 6-4, 3-6, 7-5, joi seara, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 3.572.618 euro, scrie Agerpres.

Ana Bogdan (30 ani, 59 WTA) a fost aproape de o victorie de senzaţie, dar a pierdut în cele din urmă după două ore şi 25 de minute.

Garcia (29 ani, 5 WTA) a început cu break şi a controlat prima parte a setului de debut, dar românca a reuşit să egaleze la 4-4, însă a urmat un nou break al franţuzoaicei, care s-a impus cu 6-4 în primul act. Ana Bogdan a câştigat fără drept de apl setul secund, cu 6-3. Românca a avut 5-3 în setul decisiv, dar nu a reuşit să încheie conturile, Garcia revenind şi câştigând cu 7-5, după patru ghemuri consecutive.

Garcia a încheiat cu 9 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Ana Bogdan a avut 2 aşi şi 3 duble greşeli. Garcia a avut un procentaj mai bun la mingile de break, fructificând 75%, în timp ce românca a avut un procentaj de doar 50%.

Garcia a câştigat toate cele trei confruntări cu Bogdan, prima în 2017 în turul al doilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-3, iar a doua în 2022 în finala de la Varşovia, cu 6-4, 6-1.

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 12.652 euro şi 35 de puncte WTA.

Tot joi, Irina Begu a fost învinsă în turul secund de chinezoaica Xiyu Wang, cu 6-4, 7-5, iar Gabriela Ruse a fost întrecută de brazilianca Beatriz Haddad Maia, a 12-a favorită, cu 6-2, 6-3.

Vineri, Sorana Cîrstea va juca în turul al doilea contra letonei Jelena Ostapenko.

La dublu, Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk vor juca în prima rundă contra perechii Tereza Mihalikova (Slovacia)/Alycia Parks (SUA), iar Monica Niculescu şi japoneza Makoto Ninomiya vor evolua împotriva cuplului Leylah Fernandez (Canada)/Taylor Townsend (SUA).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kevin De Bruyne (Napoli), indisponibil până la începutul anului viitor

Napoli, campioana en-titre a Italiei şi liderul la zi din Serie A, ar putea fi lipsită de aportul...

Rusia se declară pregătită să înlocuiască Italia în calitate de coorganizatoare a EURO 2032

Rusia ar fi pregătită să intervină şi să fie una din gazdele EURO 2032 dacă Italiei i s-ar...

Vinicius Jr (Real Madrid), ieşire nervoasă la înlocuirea sa în Clasico

Brazilianul Vinícius Junior a fost unul dintre protagoniştii primului Clasico al sezonului, de duminică, pe Santiago Bernabeu, câştigat...

Igor Tudor nu mai este antrenorul lui Juventus Torino (club)

Juventus Torino, deja aflată la distanţă de cursa pentru titlul de campioană a Italiei la fotbal, a a...