Tenis: Alcaraz, concentrat pe Turneul Campionilor şi Cupa Davis după eliminarea de la Paris

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, care a fost eliminat de britanicul Cameron Norrie la debutul său în turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, a afirmat că preferă să se concentreze pe ultimele competiţii ale sezonului: Turneul Campionilor de la Torino (9-16 noiembrie) şi faza finală a Cupei Davis (18-23 noiembrie) de la Bologna, informează AFP.

„M-am antrenat mult aici de când am venit. Mă simţeam bine, mă mişcam bine pe teren, simţeam bine mingea. Aveam ideile foarte clare, obiective la fel. Dar astăzi (marţi, n. red.), chiar din primul set, deşi l-am câştigat, am avut sentimentul că pot face mai mult decât am făcut. Am încercat să îmbunătăţesc lucrurile în setul doi, dar a fost invers. Am jucat chiar mai prost! Cred că trebuie să-i dăm lui Cameron (Norrie) ceea ce merită: el s-a luptat cu adevărat în acest meci, a făcut puncte foarte bune”, a spus Alcaraz.

„Acum voi încerca să mă pregătesc cât mai bine pentru ultimele turnee ale anului – ATP Finals şi Cupa Davis, competiţii importante care mă aşteaptă. Vreau să revin acasă şi să văd ce voi face, cum vor decurge lucrurile. Dar, cu siguranţă, mă voi antrena, mă voi pregăti şi sper ca întâmplarea de aici să nu se mai repete”, a adăugat liderul mondial.

Referindu-se la turneul de parizian, unde cea mai bună performanţă a sa a fost un sfert de finală în 2022, Alcaraz a precizat: „În ceilalţi ani, mă simţeam epuizat, mental şi fizic. Dar anul acesta, mă simt bine. Sunt mai destins, am petrecut mai mult timp acasă, mi-am încărcat bateriile. Deci nu înţeleg ce s-a întâmplat aici, însă sper ca lucrurile să se aranjeze şi că voi termina prin a juca bine aici”.

Alcaraz a fost învins de britanicul Cameron Norrie cu 4-6, 6-3, 6-4, marţi, la debutul său în turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, în runda a doua. Ibericul nu mai jucase de la finalul lunii septembrie, după ce a cucerit titlul la Tokyo (ATP 500), din cauza unei accidentări la o gleznă.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...