Ten Hag abia aşteaptă duelul cu Mourinho din Europa League

Data:

Olandezul Erik ten Hag, antrenorul lui Manchester United, aşteaptă cu nerăbdare duelul de joi în Europa League cu Jose Mourinho (Fenerbahce), pe care îl vede ca un exemplu pentru mulţi tehnicieni, scrie Reuters.

United se deplasează în Turcia pentru a înfrunta Fenerbahce în Europa League, oferind o confruntare cu fostul său antrenor Mourinho, care a preluat conducerea clubului turc în vară, după demiterea lui de către Roma.

Portughezul, unul dintre cei mai de succes antrenori din lume, a dirijat United în timpul mandatului său din 2016-2018, în care a câştigat trei trofee, inclusiv Europa League în 2017.

După două remize în Europa League, Erik ten Hag aşteaptă cu nerăbdare acest duel de joi cu Mourinho: ”Este un meci mare pentru amândoi. Îmi place foarte mult să mă confrunt cu el şi să joc împotriva lui. El a avut mereu echipe bune, este un câştigător – el a câştigat atâtea trofee – cred că este un exemplu pentru mulţi, mulţi antrenori”.

Deşi a câştigat sezonul trecut Cupa Angliei, United nu trece printr-o pasă bună în Premier League, ocupând locul 11 după opt etape.

”Aşa este fotbalul, trebuie să trăieşti în prezent. Ce a fost este în trecut, trebuie să dovedeşti în fiecare zi, în fiecare sezon, aşa că trebuie să facem asta. Suntem la început de sezon şi vom vedea unde vom termina dar ţinta noastră este să câştigăm din nou un trofeu”, a spus Ten Hag.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...