Team World a câștigat Laver Cup pentru prima oară în istorie

Data:

Americanul Frances Tiafoe (19 ATP) l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (8 ATP), în Laver Cup, turneu care s-a desfăşurat pe O2 Arena din Londra, aducând pentru prima oară trofeul competiţiei echipei „Restul Lumii” în disputa cu echipa „Europei”, potrivit Agerpres.

După aproape două ore de joc, Tiafoe s-a impus în trei seturi, 1-6, 7-6 (11), 10-8, victoria sa ducând la anularea ultimului meci, dintre norvegianul Casper Ruud şi americanul Taylor Fritz, meci care nu mai avea nicio miză în stabilirea câştigătorului. Asta, în condiţiile în care partida anterioară de simplu, dintre sârbul Novak Djokovic (echipa Europei) şi canadianul Felix Auger-Aliassime (Restul Lumii) fusese adjudecată de cel din urmă, cu 6-3, 7-6 (7/3) şi tot duminică, la dublu, perechea formată din jucătorii Jack Sock (SUA)/Felix Auger-Aliassime (Canada) s-a impus în faţa celei formate din britanicul Andy Murray şi italianul Matteo Berrettini, în trei seturi, 2-6, 6-3, 10-8.

Condusă de John McEnroe, echipa Restul Lumii a fost compusă din Felix Auger-Aliassime (Canada), Taylor Fritz (SUA), Diego Schwartzman (Argentina), Alex de Minaur (Australia), John Isner (SUA), Jack Sock (SUA), Frances Tiafoe (SUA).

Echipa Europei, condusă de Bjorn Borg, care câştigase cele patru ediţii de până acum ale Laver Cup, a fost formată din elveţianul Roger Federer (înlocuit ulterior cu italianul Matteo Berrettini), spaniolul Rafael Nadal (înlocuit cu britanicul Cameron Norrie), sârbul Novak Djokovic, britanicul Andy Murray, grecul Stefanos Tsitsipas şi norvegianul Casper Ruud.

Aşa cum se ştie, legenda tenisului elveţian şi mondial, Roger Federer, şi-a încheiat activitatea competiţională vineri seara, la acest turneu, cu o înfrângere, la dublu, alături de marele său rival, spaniolul Rafael Nadal, în faţa perechii americane Jack Sock/Frances Tiafoe, 6-4, 6-7 (2/7), 9-11.

De asemenea, jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (3 ATP) s-a retras din competiţie după ce a jucat vineri seara, în proba de dublu, alături de elveţianul Roger Federer, în meciul de retragere al acestuia, organizatorii anunţând că acesta va pleca acasă, unde soţia sa aşteaptă să nască primul lor copil.

Următoarea ediţie a Laver Cup va avea loc anul viitor, la Vancouver (Canada).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lautaro Martinez se bucură de încrederea deplină a lui Inter Milano şi a lui Cristian Chivu

Atacantul Lautaro Martinez a fost înlocuit în ultimele două meciuri ale lui Inter Milano, dar, potrivit ziarului La...

F1: Verstappen susţine că ar fi avut asigurat deja titlul mondial cu maşina lui Norris

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a declarat că lupta pentru titlul mondial din Formula 1 era deja...

LPF, campanie de conştientizare împotriva violenţei asupra femeilor

Liga Profesionistă de Fotbal şi Centrul FILIA au iniţiat o campanie de conştientizare împotriva violenţelor săvârşite asupra femeilor,...

Liverpool i-a recuperat pe Alisson şi Wirtz înaintea meciului cu West Ham United

Campioana en titre a Angliei la fotbal, FC Liverpool, va putea conta pe portarul brazilian Alisson Becker şi...