Suporterii lui PSG cer reluarea dialogului pentru a evita plecarea de pe Parc des Princes

Data:

Suporterii echipei de fotbal Paris Saint-Germain i-au cerut, prin intermediul unei scrisori publicate în jurnalul Le Monde, preşedintelui clubului, Nasser al-Khelaifi, şi primarului capitalei Franţei, Anne Hidalgo, să reia dialogul pentru a evita o plecare de pe arena Parc des Princes, informează cotidianul L’Equipe.

Ipoteza plecării echipei pariziene de pe Parc des Princes nelinişteşte fanii, astfel că mai mult asociaţii (Collectif Ultras Paris, Groupe A „Cei 300 A”, Handicap PSG), susţinute de numeroase personalităţi ale sportului şi culturii (Thibaut Pinot, Paul şi Victor Belmondo), au transmis, vineri, jurnalului Le Monde o scrisoare deschisă în care îi cer preşedintelui clubului parizian, Nasser al-Khelaifi, şi primarului Anne Hidalgo să reia dialogul pe acest subiect sensibil.

„Noi cerem preşedintelui Paris Saint-Germain să renunţe la proiectul său de a părăsi Parc des Princes şi capitala. Noi cerem, de asemenea, primarului Parisului, Anne Hidalgo, precum şi membrilor consiliului municipal să facă totul pentru a evita acest lucru. Parc des Princes este în pericol. Cu cât timpul trece, cu atât mai mult există riscul plecării lui Paris Saint-Germain de pe stadionul său”, se arată în scrisoare.

„În calitate de suporteri, noi nu putem rezolva problema. În calitate de suporteri, noi vrem să rămânem pe Parc des Princes. Acest stadion este casa noastră, locul unde noi am trăit tot, momente de fericire, dar şi deziluzii. O plecare ar constitui o ruptură majoră de ADN-ul şi istoria clubului”, se mai arată în scrisoare.

Tensiunile persistă de mai multe luni între Al-Khelaifi şi primarul Parisului din cauza refuzului de a vinde Parc des Princes, pentru care PSG propune 38 milioane euro. Însă responsabilii clubului parizian sunt pregătiţi să construiască un stadion mai mare, care va fi proprietate, fiind evocate locaţii precum Saint-Cloud, Aulnay-sous-Bois sau Montigny-le-Bretonneux.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...