Suporterii lui Liverpool cer transparenţă privind posibila achiziţie de acţiuni de către patronul Amazon

Data:

Grupul de suporteri Spirit of Shankly a scris clubului FC Liverpool pentru a sublinia faptul că principiul proprietăţii şi controlul clubul sunt ”fundamentale pentru noi toţi”, pe fondul zvonurilor potrivit cărora fondatorul Amazon, Jeff Bezos, este parte a unui consorţiu care este foarte aproape de a parafa înţelegerea de achiziţionare a unei părţi minoritare de acţiuni în cadrul formaţiei engleze, relatează DPA.

Bezos, unul dintre cei mai bogaţi trei oameni din lume, nu are niciun fel de experienţă în ceea ce priveşte investiţiile într-o echipă sportivă, chiar dacă el a fost în discuţii pentru preluarea Washington Commanders din National Football League şi anterior a Seattle Seahawks.

Averea sa personală este estimată la 210 miliarde de lire sterline (283,5 miliarde de dolari americani), iar el mai deţine cotidianul Washington Post şi compania de explorare a spaţiului Blue Origin, ceea ce este mai mult decât suficient pentru cumpărarea clubului Liverpool, dar el este parte a grupului care îl include pe Eduardo Saverin, cofondator al reţelei de socializare Facebook, şi este condus de Amit Bhatia, ginerele magnatului indian al oţelului Lakshmi Mittal.

Bhatia are o experienţă de afaceri în sport, demisionând din calitatea de co-proprietar şi director al Queens Park Rangers luna trecută după o perioadă de 18 ani.

Grupul Spirit of Shankly a scris către Liverpool cerând mai multă claritate asupra acestei situaţii şi organizarea unei discuţii privind potenţialele schimbări.

”Noi am reiterat faptul că, ţinând cont de evenimentele care au determinat ca FSG să cumpere clubul ‘cormoranilor’, cine îl deţine şi cum îl controlează, prin punerea intereselor Liverpool Football Club şi a suporterilor săi sunt fundamentale pentru noi”, au transmis fanii într-o declaraţie.

”Cel mai nou raport privind vânzarea a 30% din acţiuni şi consorţiul stabilit pentru a cumpăra pachetul de acţiuni este semnificativ. Proprietarul şi custodele clubului nostru este un element primordial pentru grupul Spirit of Shankly şi toţi suporterii”, au mai comunicat fanii în declaraţie.

”Am fost martorii unor vânzări similare la alte cluburi care au dus la schimbări semnificative în conducerea clubului şi în operaţiile de fotbal conducând la deciziile şi comportamentele pe care mulţi nu vor să le vadă la Liverpool”, au mai spus suporterii.

Patronul Liverpool, Fenway Sports Group, a fost mereu deschis la investiţii din exterior, valoarea clubului crescând vertiginos de la 300 de milioane de lire sterline achitaţi în 2010 la circa 4,5 miliarde de lire în prezent.

În anul 2023, Dynasty Equity a cumpărat circa 3% din acţiuni pentru o sumă de aproape 120 de milioane de lire sterline, iar luna trecută directorul executiv al clubului, Billy Hogan, a declarat pentru site-ul The Athletic: ”John Henry (principalul proprietar al FSG) a fost foarte transparent despre faptul că dacă va exista o oportunitate pentru investiţii care ar ajuta clubul atunci va fi luată în mod serios în considerare. În acest caz, având în frunte un consorţiu, condus şi reprezentat de Amit Bhatia, a făcut un pas în faţă pentru a face o investiţie redusă în club. Asta-i tot”.

Spririt of Shankly a cerut clubului Liverpool detalii despre rolul pe care noii investitori îl vor avea în ceea ce priveşte locurile din consiliul de conducere şi nivelul de implicare în controlul clubului pe teren şi în afara sa.

FSG nu a exprimat public un punct de vedere în această situaţie după declaraţia de luna trecută în care se menţiona: ”Un consorţiu, reprezentat şi condus de Amit Bhatia, şi-a exprimat interesul într-o investiţie strategică minoritară la Liverpool”.

Un purtător de cuvânt pentru consorţiul lui Amit Bhatia a refuzat să comenteze în această chestiune.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Golul victoriei din derby-ul oraşului Manchester a fost validat eronat, potrivit Pro Ref

Arbitrul responsabil cu analiza video (VAR) a evaluat greşit validarea golului lui Erling Haaland, care a decis derby-ul...

Bayern Munchen a câştigat în faţa nou promovatei Elversberg (2-1), cu primul gol al lui Kane

Bayern Munchen a învins-o pe SV Elversberg cu scorul de 2-1, duminică, în deplasare, în etapa a treia...

Ronaldo cere Ligii saudite interzicerea unor suporteri după scandările la adresa lui Jota

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut ligii saudite de fotbal să suspende orice suporter care a scandat împotriva...

PSG a obţinut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franţei şi a Europei, a obţinut prima sa victorie în acest sezon...