Stephen Curry (52 puncte) şi Nikola Jokic (61 puncte), eroii serii în NBA

Data:

„Magicianul” Stephen Curry a înscris 52 de puncte pentru echipa sa, Golden State Warriors, în meciul câştigat în deplasare, cu scorul de 134-125, în faţa formaţiei Memphis Grizzlies, marţi seară, în campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA).

Curry, campion olimpic cu selecţionata SUA în vara trecută, la Paris, a reuşit să depăşească bariera de 50 de puncte pentru a 15-a oară într-o partidă din NBA, având o contribuie importantă la victoria obţinută de Warriors în Tennessee.

Cel mai bun marcator de la linia de trei puncte din istorie s-a bazat şi de această dată pe aruncările sale de la distanţă, reuşind să înscrie de 12 ori din 20 de astfel de încercări.

În vârstă de 37 de ani, Stephen Curry a urcat pe locul 25 în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria NBA la finalul meciului de marţi, cu un total de 25.205 puncte, depăşindu-l pe Jerry West (25.192 puncte).

Curry nu a fost însă singurul jucător care s-a făcut remarcat marţi seara în NBA: sârbul Nikola Jokic, a înscris la rândul său 61 de puncte pentru Denver Nuggets, dar nu a putut evita înfrângerea echipei sale în faţa formaţiei Minnesota Timberwolves (scor 139-140, după prelungiri).

Pe lângă cele 61 de puncte, un nou record personal, Jokic a mai reuşit 11 recuperări şi 10 assist-uri. El este al treilea jucător din istoria NBA care a semnat o „triplă dublă” cu peste 60 de puncte înscrise, după Luka Doncic şi James Harden.

Rezultate:
Atlanta Hawks – Portland Trail Blazers 113-127
New York Knicks – Philadelphia 76ers 105-91
San Antonio Spurs – Orlando Magic 105-116
Chicago Bulls – Toronto Raptors 137-118
Memphis Grizzlies – Golden State Warriors 125-134
Milwaukee Bucks – Phoenix Suns 133-123
Denver Nugets – Minnesota Timberwolves 139-140, după prelungiri

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...