Ştefan Baiaram, înaintea partidei cu FC Argeş: Ne simţim datori faţă de suporteri

Data:

Fotbalistul echipei Universitatea Craiova, Ştefan Baiaram, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi se simt datori faţă de suporteri după înfrângerea cu FC Voluntari şi vor da totul pe teren pentru a câştiga meciul cu FC Argeş, programat miercuri, în etapa a 28-a a Superligii, anunță Agerpres.

„După cum se ştie, nu trecem prin cea mai bună perioadă, dar la meciul cu FC Argeş vom da totul şi vom lua cele trei puncte. Merităm să urcăm mai sus în clasament. Probabil că noi cu echipele mai bine clasate ne mobilizăm mai bine, nu ştiu ce să zic… Chiar dacă noi cu toate echipele ar trebui să fim la fel de motivaţi. Ne simţim datori faţă de suporteri, faţă de noi pentru că nu suntem bine. Ştim asta şi vrem să fim mai buni. Cu siguranţă în aceste trei meciuri rămase până la play-off veţi vedea o schimbare radicală”, a afirmat el.

„La fotbal e bine că poţi mereu să te revanşezi la meciul următor faţă de suporteri, faţă de tine, ca jucător. De la meci la meci poţi să creşti. Ştim că suporterii vor să vadă atitudine, spirit de echipă şi cu siguranţă la meciul următor asta vor vedea. Dacă nu vom trata meciul serios, vom avea probleme mari. Eu sunt sigur că am învăţat din perioada asta şi cu siguranţă vom trece peste ea. De aceea sperăm să dăm totul mâine şi să câştigăm”, a adăugat mijlocaşul ofensiv.

Baiaram a subliniat că este important ca echipa să nu mai greşească în momentele cheie ale partidelor.

„E nevoie de mai multă concentrare din partea noastră, ca să nu mai greşim aşa uşor în momentele cheie ale jocului. Dacă reuşim să eliminăm acele greşeli, putem să luăm cele trei puncte cu FC Argeş. Momentan eu nu sunt fizic 100%, dar dacă antrenorul se va baza pe mine, eu o să dau tot ce am mai bun”, a precizat Ştefan Baiaram.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte formaţia FC Argeş, miercuri, de la ora 18:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Superligii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...