Steaua şi Dinamo, sancţionate de Comisia de Disciplină a FRF cu interdicţia de organizare a meciurilor pe teren propriu

Data:

Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti au fost sancţionate, vineri, de către Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal cu interdicţia de organizare a patru, respectiv două meciuri pe teren propriu, potrivit Agerpres.

În urma incidentelor de la partida dintre cele două echipe din cadrul Ligii a II-a, comisia a decis şi aplicarea unor penalităţi sportive.

Conform deciziei, CSA Steaua, va executa sancţiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru patru jocuri şi a primit o penalitate sportivă de 83.750 lei.

„În temeiul art. 82/ 2 şi 3/a şi c raportat la art. 83/2/d, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancţionează cu penalitate sportivă de 22.500 lei. În temeiul art. 82/ 2 şi 3/b raportat la articolul 83/2/c cu aplicarea art. 54 paragraful 2 şi 4 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancţionează cu penalitate sportivă de 11.250 lei şi interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri. În temeiul art. 82/ 2 şi 3/ f raportat la articolul 83/2/ g din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua se sancţionează cu penalitate sportivă de 50.000 lei. În conformitate cu prevederile art. 45/3 din RD, Clubul Sportiv al Armatei Steaua va executa sancţiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 (patru) jocuri şi penalitatea sportivă de 83.750 lei”, se arată în decizia comisiei.

Pentru Dinamo, decizia prevede interzicea organizării a două partide pe teren propriu şi o penalitate sportivă de 15.000 de lei.

„În temeiul art. 82/1 şi 3/a şi c raportat la art. 83/2/d din RD, SC Dinamo 1948 SA se sancţionează cu penalitate sportivă de 10.000 lei. În temeiul art. 82/1 şi 3/b raportat la articolul 83/2/c cu aplicarea art. 54 paragraful 2 şi 4 din RD, SC Dinamo 1948 SA se sancţionează cu penalitate sportivă de 5000 lei şi interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 2 (două) jocuri. În conformitate cu prevederile art. 45/3 din RD, clubul Dinamo 1948 SA va executa sancţiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 2 (două) jocuri şi penalitatea sportivă de 15.000 lei”, precizează sursa citată.

În cadrul etapei a 6-a a Ligii a II-a, CSA Steaua a câştigat partida cu Dinamo, cu scor 2-1, pe Arena Naţională.

Înaintea şi pe durata partidei au avut loc incidente între suporterii celor două echipe, care au folosit şi materiale pirotehnnice.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: CSM CSU Constanţa, aproape de titlul de campioană

CSM CSU Constanţa a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 88-69 (28-15, 18-28, 15-8, 27-18),...

Fotbal: Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României

Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce...

Hochei pe gheaţă: Corona Braşov, campioana României

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă...

Fotbal: Atletico Madrid, calificată la Cupa Mondială a Cluburilor 2025

Înfrângerea şi eliminarea echipei FC Barcelona din Liga Campionilor, marţi seara, garantează calificarea formaţiei Atletico Madrid pentru noua...