Steaua atacă decizia prin care FRF i-a interzis să joace patru meciuri în Ghencea

Data:

Oficialii clubului Steaua București au luat atitudine, după ce Federația Română de Fotbal (FRF) a sancționat gruparea din Ghencea cu interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru patru partide şi cu o amendă de 83.750 de lei, în urma incidentelor de la derby-ul cu Dinamo, scor 2-1 în Liga a 2-a. Într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook, clubul Steaua anunță că urmează să folosească toate căile legale de atac împotriva deciziei FRF, pe care o consideră neîntemeiată.

„Steaua București atacă decizia FRF

Vineri, pe 16 septembrie 2022, la ora 15:28, Comisia de disciplină și etică a Federației Române de Fotbal a trimis către clubul nostru, Hotărârea cu numărul 508, prin care eram înștiințați că, în conformitate cu prevederile articolului 45, aliniatul 3 din Regulamentul Disciplinar, Clubul Sportiv al Armatei Steaua va executa sancțiunea de interzicere a organizării jocurilor pe propriul stadion pentru 4 jocuri, dar și plata penalității sportive de 83.750 lei.

Luni, 19 septembrie, am solicitat Comisiei de disciplină și etică să ne comunice, de urgență, motivarea hotărârii cu numărul 508.

Joi, 22 septembrie, ora 16:10, am primit motivarea deciziei cu numărul 508, iar în termen legal, clubul Steaua București va formula recurs împotriva deciziei mai sus amintite.

Considerăm că decizia comisiei de disciplină și etică a Federației Române de Fotbal este neîntemeiată, pentru că nu respectă prevederile statutului și regulamentului disciplinar. Drept urmare, Clubul Steaua București se consideră nedreptățit și discriminat de către Federația Română de Fotbal, care nu aplică aceeași unitate de măsură în luarea deciziilor pentru fapte similiare petrecute pe stadioane.

În final, vă comunicăm că vom recurge la toate căile legale de atac, până la soluționarea finală a acestui dosar”, este mesajul postat pe rețeaua de socializare.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...