Staţiunea Borşa găzduieşte Campionatul Naţional de schi alpin pentru seniori şi juniori

Data:

Sportivi din şapte ţări vor evolua, în perioada 21-25 februarie, pe pârtia olimpică din staţiunea montană Borşa, în cadrul Campionatului Naţional de schi alpin pentru seniori şi juniori, a anunţa Federaţia Română de Schi-Biatlon, potrivit Agerpres.

„Competiţia e adresată categoriilor de vârstă seniori şi juniori (U18 şi U21), la probele de slalom uriaş şi, în sistem de nocturnă, slalom. Competiţia se va desfăşura în perioada 21-25 februarie în Borşa, pe pârtia olimpică de schi omologată de Federaţia Internaţională de Schi şi Snowboard (FIS). Vor participa, alături de sportivi români, şi competitori din Ucraina, Slovacia, Israel, Statele Unite, Macedonia şi Cehia” susţin organizatorii.

Deschiderea oficială a competiţiei este programată în 21 februarie, la ora 19:00.

Artificii, DJ şi torţe fac parte din „meniul” evenimentului. Miercuri şi joi, începând cu ora 09:00, se vor desfăşura probele de slalom uriaş. Vineri şi sâmbătă, probele de slalom vor avea loc în nocturnă, începând cu ora 17:30. Ceremonia de închidere a Campionatului Naţional este programată în 25 februarie, de la ora 20.00.

În 23 februarie, la ora 18:00, la Centrul Cultural Borşa are loc lansarea filmului „Visul olimpic din Transilvania”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ana-Maria Brânză va purta, din partea României, flacăra olimpică, la sosirea acesteia în Franţa

Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual, va...

Tabără militară de proporţii la porţile Parisului, în vederea JO 2024

Construcţia unei tabere militare la porţile Parisului, care va găzdui 5.000 de soldaţi ce vor asigura securitatea la...

Formula 1 va discuta posibilitatea de a acorda puncte primilor 12 clasaţi din 2025

Echipele de Formula 1 vor discuta joi o propunere de a creşte acordarea de puncte de la primii...

Selecţionerul Edward Iordănescu, alături Olimpiu Moruţan, după accidentarea gravă suferită de acesta

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, i-a transmis internaţionalului Olimpiu Moruţan că este alături de...