Starul pop Ed Sheeran a devenit acţionar minoritar al nou-promovatei Ipswich

Data:

Starul pop englez Ed Sheeran a devenit acţionar minoritar al clubului Ipswich Town, a anunţat joi nou-promovata în Premier League, informează AFP.

Ed Sheeran, în vârstă de 33 de ani, suporter dintotdeauna al lui Ipswich, a achiziţionat o participaţie de 1,4% din club, după ce a fost sponsor pentru tricouri al echipei masculine şi a celei feminine începând din 2021.

„Sunt foarte încântat că am achiziţionat un mic procent la clubul de fotbal din oraşul meu natal. Este visul oricărui iubitor al fotbalului să fie proprietarul clubului pe care îl susţine”, a spus Sheeran.

Totuşi, Ed Sheeran nu va putea intra în consiliul de administraţie al clubului, participaţia sa fiind doar o investiţie pasivă şi minoritară, precizează un comunicat al lui Ipswich.

Echipa, revenită după douăzeci şi doi de ani în Premier League, va juca sâmbătă, în prima etapă, pe teren propriu, împotriva lui Liverpool, locul trei în sezonul trecut.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...