Stan Wawrinka a primit în cele din urmă un wild card pentru US Open

Data:

Elveţianul Stan Wawrinka, fost număr 3 mondial al tenisului masculin, aflat în prezent în ultimul sezon al carierei sale profesioniste, a primit un wild card pentru tabloul principal al turneului US Open (30 august -13 septembrie), au anunţat miercuri organizatorii, informează AFP.

Câştigătorul a trei turnee majore, inclusiv US Open 2016, a beneficiat de retragerea americanului Patrick Kypson, clasat pe locul 116 în lume, care a suferit o accidentare, a indicat turneul într-un comunicat.

„Sunt extrem de încântat să accept wild card-ul pentru US Open 2026 şi abia aştept să joc din nou în faţa fanilor din New York”, a declarat Wawrinka, potrivit comunicatului.

A fost o surpriză cu atât mai apreciată de jucătorul în vârstă de 41 de ani, având în vedere că acesta postase marţi un mesaj de rămas-bun legat de US Open pe reţelele de socializare.

Absenţa lui Wawrinka de pe lista iniţială a beneficiarilor de wild card-uri pentru US Open, publicată săptămâna trecută, a atras critici din partea unor personalităţi ale lumii tenisului, precum Andy Roddick, câştigătorul turneului din 2003.

Invitat la celelalte trei turnee de Mare Şlem din acest an, Wawrinka a ajuns în turul al treilea la Australian Open, înainte de a fi eliminat în primul tur la Roland Garros şi Wimbledon.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Golul victoriei din derby-ul oraşului Manchester a fost validat eronat, potrivit Pro Ref

Arbitrul responsabil cu analiza video (VAR) a evaluat greşit validarea golului lui Erling Haaland, care a decis derby-ul...

Bayern Munchen a câştigat în faţa nou promovatei Elversberg (2-1), cu primul gol al lui Kane

Bayern Munchen a învins-o pe SV Elversberg cu scorul de 2-1, duminică, în deplasare, în etapa a treia...

Ronaldo cere Ligii saudite interzicerea unor suporteri după scandările la adresa lui Jota

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut ligii saudite de fotbal să suspende orice suporter care a scandat împotriva...

PSG a obţinut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franţei şi a Europei, a obţinut prima sa victorie în acest sezon...