Spitalizarea sau tratamentul la domiciliu, nivelul de îngrijire, pe rolul procesului privind cauzele morţii lui Maradona

Data:

Procesul cu privire la circumstanţele morţii lui Diego Maradona a continuat marţi cu noi audieri pentru stabilirea condiţiilor în care s-a desfăşurat convalescenţa fostului idol al fotbalului argentinian, care a decedat în noiembrie 2020, dacă se impunea spitalizarea în loc de tratamentul la domiciliu, nivelul de îngrijire impus de starea sa sau cel oferit, relatează AFP.

Şapte profesionişti din domeniul sanitar – medici, psihiatru, psiholog, infirmiere – sunt judecaţi de la începutul lunii martie la tribunalul din San Isidro (periferia Buenos Aires), pentru „omucidere cu intenţie”, care se produce atunci când o persoană comite o neglijenţă fiind conştientă că poate antrena decesul.

La audierea de marţi, a 12-a de la începutul procesului, responsabili ai unei clinici private care furnizează servicii de îngrijire şi echipament medical au declarat că echipa terapeutică din jurul lui Maradona a optat atunci pentru monitorizare medicală la distanţă şi un echipament minim.

La început, conform declaraţiei lui Enrique Barrio, coordonator de îngrijire la domiciliu pentru clinica privată, echipa terapeutică din jurul lui Maradona a „făcut o solicitare de vizită a unui medic din exterior o dată pe zi” la locul convalescenţei sale, care însă nu s-a concretizat, întrucât „cererea a devenit săptămânală”.

Acesta a mai subliniat că grupul pe care îl reprezintă nu oferă servicii de „spitalizare la domiciliu”, ci „terapie la domiciliu”, implicând un anumit grad de complexitate şi un echipament mediu, fără defibrilator cardiac, de exemplu, sau monitor cardiac.

Singurul echipament care le-a fost solicitat pentru convalescenţa lui Maradona a fost un „scaun de toaletă”, a mai spus acesta.

Condiţiile de convalescenţă se află de la începutul procesului în centrul atenţiei, alegerea locului şi gradul de dotare medicală, fiind descrise de acuzare drept un „teatru al ororii”.

La înfăţişarea precedentă, Dalma (38 ani), fiica mai mare a lui Maradona, a afirmat că decesul lui Diego Maradona „ar fi putut fi evitat” dacă echipa medicală din jurul său şi-ar fi făcut treaba, dând vina pe cei care i-au stat alături lui Maradona în ultimele săptămâni de viaţă.

„Ei ne-au păcălit (familia) în cel mai crud mod posibil. Ne-au făcut să credem că singura opţiune posibilă ere o convalescenţă la domiciliu după operaţia sa, într-o casă care fusese închiriată pentru acest scop la Tigre” (nord de Buenos Aires), a relatat Dalma.

Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situaţie de neputinţă”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.

Întregul corp medical implicat, care respinge orice responsabilitate pentru deces, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul ar urma să se încheie în luna iulie, fiind programate două audieri pe săptămână.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pegula şi Paolini, învinse în optimi la Berlin (WTA)

Americanca Jessica Pegula, numărul trei mondial, şi italianca Jasmine Paolini, numărul cinci în ierarhia WTA, au pierdut meciurile...

JO de la Los Angeles şi Salt Lake City beneficiază de susţinerea administraţiei Trump, afirmă preşedinta USOPC

Administraţia preşedintelui american Donald Trump i-a asigurat pe oficialii olimpici locali că se angajează să sprijine organizarea cu...

Xabi Alonso nu ştie dacă îl va putea utiliza pe Mbappe în meciul lui Real Madrid cu Pachuca

Antrenorul Xabi Alonso nu ştie dacă îl va putea utiliza pe atacantul său Kylian Mbappe în al doilea...

FIFA a dictat o suspendare de patru meciuri pentru jucătorii de la Boca Juniors eliminaţi la Mondialul cluburilor

Ander Herrera şi Nicolas Figal, jucătorii echipei de fotbal Boca Juniors, au fost suspendaţi de către FIFA pentru...