Spaniolul Carlos Sainz vrea să continue cursele de anduranţă la 60 de ani

Data:

Pilotul spaniol Carlos Sainz, dublu campion mondial de raliuri şi triplu câştigător al Raliului automobilistic Dakar, împlineşte marţi 60 de ani şi a anunţat că intenţionează să-şi continue cariera, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Carlos Sainz Cenamor, care s-a născut pe 12 aprilie 1962, se consideră încă la capacitate maximă şi are drept obiectiv principal Raliul Dakar şi campionatul Extreme E, rezervat vehiculelor de teren propulsate cu energie electrică, alături de coechipiera sa Laia Sanz, sub culorile echipei Acciona.

Mare pasionat de sport, Carlos Sainz a fost primul campion al Spaniei la squash (1979), înainte de a debuta în cursele de automobilism, în 1982 la Cupa Naţională Renault.

În cursul carierei sale, el a cucerit două titluri de campion al Spaniei, în 1987 şi 1988, precum şi două titluri de campion mondial de raliuri în 1990 şi 1992. El a obţinut, totodată, 26 de victorii în Campionatul Mondial de raliuri.

Sainz are în palmares 16 participări la legendarul Raliu Dakar, cucerind titlul în 2010 (Volkswagen Race Touareg), 2018 (Peugeot 3008 DKR) şi 2020 (Mini John Cooper Works Buggy).

Sainz a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Meritului Sportiv (2002).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...