Spania va câştiga EURO 2024, crede georgianul Giorgi Mamardaşvili

Data:

O înfrângere clară în faţa Spaniei (1-4), duminică în optimile de finală ale EURO 2024, a pus capăt participării Georgiei la primul turneu major din istoria sa, iar portarul Giorgi Mamardaşvili se aşteaptă ca La Roja să câştige actuala ediţie a Campionatului European de fotbal, informează Reuters.

Spaniolii s-au văzut conduşi din minutul 18, în urma unui autogol al fundaşului Robin Le Normand, dar a acces în sferturi datorită golurilor lui Rodri, Fabian Ruiz, Nico Williams şi Dani Olmo.

„Cred că Spania este favorită la acest turneu şi vor deveni campioni. Păcat că am întâlnit această echipă, dar e în regulă, nu este sfârşitul. Vom reveni mai puternici”, a declarat Mamardaşvili.

„Desigur, este trist că am pierdut în optimile de finală, dar ar trebui să ne bucurăm şi de asta, pentru că nu cu mult timp în urmă nu ne-am fi putut imagina că vom ajunge atât de departe”, a adăugat el.

Georgienii au devenit una dintre poveştile frumoase ale turneului, învingând cu 2-0 Portugalia în ultimul lor din Grupa F pentru a ajunge în faza eliminatorie, încercând în acelaşi timp să joace un fotbal spectaculos împotriva unor adversari mai iluştri.

Căpitanul Guram Kaşia a spus la rândul său că echipa Georgiei este dezamăgită că se întoarce acasă, iar pierderea atacantului Otar Kiteişvili din cauza unei accidentări s-a dovedit o lovitură grea.

„Am jucat bine în prima repriză (împotriva Spaniei), iar în a doua, după ce l-am pierdut pe Kiteişvili, jocul s-a schimbat. Până la urmă, am primit goluri şi ne-am luat rămas bun de la campionat, dar ne bucurăm că ne-am reprezentat ţara cu demnitate”, a spus Kaşia.

„Suntem mândri de modul în care ne-am reprezentat ţara la un turneu cu un nivel atât de ridicat. Am ajuns pentru prima dată la Campionatul European şi a fost o aventură uimitoare. Sunt încă o dată mândru de jocul nostru”‘, a adăugat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA, cluburile, ligile şi FIFPRO s-au unit pentru a reforma sistemul de transferuri

UEFA, FIFPRO Europa, Asociaţia Cluburilor Europene (EFC) şi ligile continentale au dat publicităţii luni o rezoluţie comună privind...

Wout Van Aert şi Matheiu van der Poel se vor înfrunta de cinci ori în Cupa Mondială

Wout Van Aert va debuta în sezonul de iarnă al Cupei Mondiale de ciclocros pe 20 decembrie, la...

Lionel Messi, cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului

Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit...

NBA – Al 20-lea succes al sezonului pentru campioana Oklahoma City Thunder

Echipa Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, a învins în deplasare, cu scorul de 123-115, formaţia...