Spania a terminat la egalitate cu Germania, 1-1 la Cupa Mondială

Data:

Selecţionatele Spaniei şi Germaniei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), pe Al Bayt Stadium din Al Khor, într-un meci din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Rezultat echitabil între cele două foste campioane mondiale, după golurile marcate de Alvaro Morata (62), respectiv Niclas Fuellkrug (83). Cele două formaţii veneau după debuturi complet diferite.

Spania, câştigase cu 7-0 în faţa Costa Ricăi, a început în forţă şi a avut o mare ocazie de gol în min. 7, când Olmo a şutat din marginea careului, dar Neuer respins salvator în transversală. Jordi Alba a avut şi el un şut (22), la colţul scurt, însă a ratat ţinta.

Învinsă surprinzător de Japonia (1-2) în meciul său de debut în Qatar, Germania şi-a creat prima oportunitate în min. 25, când Gnabry a tras din marginea careului, dar pe lângă poartă.

”La Roja” a mai avut două oportunităţi în prima repriză, dar de fiecare dată Ferran Torres a fost blocat, prima oară de Raum (27), iar apoi de Musiala (36).

Germania, cvadruplă campioană mondială (1954, 1974, 1990, 2014), a reuşit să înscrie în min. 40, prin Rudiger, din centrarea lui Kimmich, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Tot Rudiger a semnat o altă ocazie a Mannschaft-ului (45), cu un şut din unghi, reţinut în doi timpi de Simon.

Şi repriza secundă a fost un joc tactic, în care fiecare echipă a căutat să exploateze eventualele puncte slabe ale adversarei.

Germania a fost aproape de deschiderea scorului în min. 57, când Kimmich a recuperat în marginea careului, a schimbat pase cu Gundogan şi tot mijlocaşul lui Bayern a tras la poartă din careu, dar Unai Simon a respins salvator.

La poarta cealaltă, Olmo a şutat de la 24 de metri, însă Neuer a prins (59).

Campioana mondială din 2010 a marcat prima, în min. 62, prin Morata, la mai puţin de zece minute de la intrarea sa, cu o reluare din 6 metri la colţul scurt, la centrarea lui Jordi Alba. Asensio a trecut pe lângă golul desprinderii (65), şutând peste de la 17 metri.

Germania s-a aruncat apoi în atac cu toate forţele şi a creat pericol în min. 73, când Fuellkrug a fost aproape să reia din 6 metri la centrarea lui Musiala. Câteva secunde mai târziu, Musiala a fost găsit bine de Sane în careu, dar a şutat în Unai Simon (73).

Echipa lui Hansi Flick a reuşit egalarea în min. 83, prin Fuellkrug, cu un şut din careu, după o minge pasată de Musiala.

Germania putea obţine victoria în ultimul minut (90+6), când Sane a scăpat pe stânga, dar nu scos decât un corner, fiind blocat de Unai Simon.

La precedentul duel dintre cele două echipe, Spania a surclasat Germania cu 6-0, în noiembrie 2020, în Liga Naţiunilor.

Ambele echipă au şanse de calificare în optimile de finală, după ce Costa Rica a învins Japonia cu 1-0.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cred că trebuie să-mi schimb comportamentul, spune antrenorul Hansi Flick (FC Barcelona)

Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a recunoscut luni că a trebuit să-şi "schimbe comportamentul" după cartonaşul roşu...

„Acesta este Interul lui Chivu”, a scris Fabio Capello

"Acesta este Interul lui Chivu", a afirmat fostul mare antrenor Fabio Capello după ce echipa milaneză, pregătită de...

Antrenorul Juergen Klopp nu exclude o revenire la FC Liverpool

Antrenorul Juergen Klopp a afirmat că este "teoretic posibil" ca într-o zi să se întoarcă la conducerea tehnică...

Mike Tyson, în RD Congo, la celebrarea a 50 de ani de la ‘The Rumble in the Jungle’

Legendarul boxer american Mike Tyson s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Democrate Congo, Felix Tshisekedi, în cadrul festivităţilor celei...