Sorana Cîrstea ocupă locul 17 în clasamentul WTA

Data:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a urcat două locuri în clasamentul WTA şi se află săptămâna aceasta pe poziţia a 17-a, cea mai bună clasare din cariera sa, pe care a atins-o în premieră luna trecută.

Sorana, care a intrat pentru prima oară în top 20 WTA în acest sezon, a atins optimile de finală la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (SUA), săptămâna trecută.

Jaqueline Cristian a coborât în schimb trei poziţii în ierarhia tenisului feminin şi află acum pe 43, în timp ce Gabriela Ruse a reuşit un salt de 11 locuri, până pe 63.

Clasamentul WTA este dominat în continuare de belarusa Arina Sabalenka, urmată de kazaha Elena Rîbakina şi de americanca Jessica Pegula.

Americanca Coco Gauff, campioană la Cincinnati, şi-a consolidat la rândul ei poziţia a patra.

Poloneza Iga Swiatek, a coborât în schimb trei poziţii şi de află acum pe 8, fiind depăşită de Mirra Andreeva, Linda Noskova şi Karolina Muchova.

Clasamentul WTA la simplu (24 august):

1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 8.575 puncte

2 (2). Elena Rîbakina (Kazahstan) 8.141

3 (3). Jessica Pegula (SUA) 7.265

4 (4). Coco Gauff (SUA) 6.704

5 (6). Mirra Andreeva (Rusia) 5.443

6 (8). Linda Noskova (Cehia) 5.028

7 (7). Karolina Muchova (Cehia) 4.983

8 (5). Iga Swiatek (Polonia) 4.809

9 (9). Elina Svitolina (Ucraina) 4.689

10 (10). Amanda Anisimova (SUA) 4.533

11 (11). Marta Kostiuk (Ucraina) 3.980

12 (12). Belinda Bencic (Elveţia) 2.995

13 (13). Naomi Osaka (Japonia) 2.846

14 (16). Iva Jovic (SUA) 2.671

15 (17). Victoria Mboko (Canada) 2.531

16 (14). Diana Şnaider (Rusia) 2.468

17 (19). Sorana Cîrstea (România) 2.294

18 (20). Alexandra Eala (Filipine) 2.281

19 (18). Ekaterina Alexandrova (Rusia) 2.186

20 (15). Jasmine Paolini (Italia) 2.123

…

43 (40). Jaqueline Cristian 1.181

63 (74) Elena-Gabriela Ruse 991

252 (257). Elena Ruxandra Bertea 292

…

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...