Sorana Cîrstea, învinsă în primul tur al Australian Open

Data:

Sorana Cîrstea a fost învinsă de kazaha Iulia Putinţeva cu 2-6, 6-4, 6-3, la Melbourne, în prima rundă a turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, anunță Agerpres.

Cîrstea (32 ani, 42 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc efectiv (1 h 51 min).

Românca a dominat primul set, adjudecat cu 6-2, dar ploaia a întrerupt jocul în actul secund, la 2-1 pentru Cîrstea şi 15-15, schimbând dinamica întâlnirii. La reluarea partidei, Putinţeva (28 ani, 47 WTA) a reuşit un break la 2-2, decisiv pentru desfăşurarea setului secund, câştigat cu 6-4. În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Putinţeva a câştigat din nou contra serviciului, pentru a încheia cu un nou break. Cîrstea a câştigat doar două puncte din ultimele 12 jucate.

Din punct de vedere statistic, situaţia a fost echilibrată, fiecare jucătoare având câte 19 winners (mingi direct câştigătoare), în timp ce la erori neforţate, Cîrstea a încheiat cu 32, iar Putinţeva cu 30.

La mingile de break a existat o diferenţă majoră, kazaha fructificând 5 din 5, în timp ce Cîrstea a avut o procentaj modest de 33% (4/12).

Putinţeva conduce acum cu 4-2 în meciurile directe, având trei victorii consecutive.

Cîrstea s-a ales cu un cec de 106.250 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru participare, cea mai slabă pentru ea la Melbourne din ultimii patru ani, anul trecut ajungând până în optimi.

Din cinci jucătoare aflate pe tabloul principal de simplu la Australian Open, România a mai rămas cu două, Patricia Ţig, programată să joace marţi, contra chinezoaicei Shuai Zhang, şi Irina Begu, care o va înfrunta miercuri pe americanca Elizabeth Mandlik. Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea au pierdut în primul tur.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...