Sorana Cîrstea a învins-o pe Kaia Kanepi și s-a calificat pe tabloul principal la Adelaide International 2

Data:

Sorana Cîrstea a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului Adelaide International 2 (WTA 500), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari americani, după ce a învins-o, pe estoniana Kaia Kanepi, cu 6-2, 4-6, 7-5, în ultimul tur al calificărilor, anunță Agerpres.

Cîrstea (32 ani, 45 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 09 min).

Sorana Cîrstea a avut 4 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Kanepi (37 ani, 32 WTA) a încheiat cu 2 aşi şi 6 duble greşeli. În decisiv, românca a fost condusă cu 5-3, dar a câştigat ultimele patru ghemuri ale setului.

Scorul meciurilor directe între cele două este acum egal, 4-4.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 7.500 de dolari şi 14 puncte WTA.

Ana Bogdan (30 ani, 56 WTA) a fost învinsă de jucătoarea cehă Katerina Siniakova (26 ani, 49 WTA) cu 6-7 (5), 7-5, 7-5 în ultimul tur al calificărilor, după aproape trei ore de joc (2 h 49 min). În setul decisiv, Ana a revenit de la 2-5 la 5-5, dar apoi a pierdut ultimele două ghemuri, setul şi meciul.

Românca se impusese în primele două confruntări directe cu Siniakova, în 2021 şi 2022.

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 5.590 de dolari şi 13 puncte WTA.

Irina Begu este calificată direct pe tabloul principal de simplu, unde o va înfrunta pe australianca Storm Hunter. Ana Bogdan va juca şi la dublu, alături de rusoaica Anghelina Gabueva.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Farul – Rapid 3-1, în play-off

Farul Constanţa a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe teren propriu, la...

Fotbal: Unirea Slobozia a promovat pentru prima dată în Superligă

Unirea Slobozia a promovat în premieră în Superliga de fotbal a României, după ce a învins-o pe CS...

Fotbal: Mbappe, atacantul central al lui Real Madrid

Starul francez Kylian Mbappe a acceptat să evolueze pe postul de atacant central la Real Madrid, viitoarea sa...

Fotbal: Haaland nu va juca în meciul cu Brighton

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, nu se va putea baza pe vedeta Erling Haaland în meciul de...