Sofia Kenin a debutat cu dreptul la Roland Garros; Barbora Krejcikova, eliminată

Data:

Jucătoarea americană de tenis Sofia Kenin, finalistă în 2020, a debutat cu o victorie la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, 4-6, 6-2, 6-2 cu germanca Laura Siegemund, duminică, după aproape două ore de joc.

Kenin (56 WTA), care are în palmares un titlu de Mare Şlem (Australian Open, 2020), a profitat de cele 9 duble greşeli ale adversarei, iar în turul secund va înfrunta o reprezentantă a gazdelor, pe Caroline Garcia.

Cehoaica Barbora Krejcikova (26 WTA), campioană la Paris în 2021, a fost învinsă surprinzător de elveţianca Viktorija Golubic, cu 7-6 (7/3), 6-4.

Krejcikova a pierdut pentru a treia oară la rând în primul tur la Roland Garros după ce a obţinut trofeul la Roland Garros.

De remarcat şi victoriile ucrainencelor Marta Kostiuk şi Daiana Iastremska în primul tur. Kostiuk a trecut de brazilianca Laura Pigossi, care a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe Cristina Dinu. Următoarea sa adversară va fi croata Donna Vekic, care a profitat de abandonul altei ucrainence, Lesia Ţurenko.

Rezultatele înregistrate duminică în prima rundă a probei feminine de simplu la Roland Garros:
Naomi Osaka (Japonia) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-1, 4-6, 7-5
Jana Fett (Croaţia) – Jessica Bouzas (Spania) 6-2, 3-6, 7-5
Marie Bouzkova (Cehia) – Veronika Kudermetova (Rusia/N.29) 6-2, 6-4
Viktorija Golubic (Elveţia) – Barbora Krejcikova (Cehia/N.24) 7-6 (7/3), 6-4
Olga Danilovic (Serbia) – Martina Trevisan (Italia) 6-1, 6-2
Donna Vekic (Croaţia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-5 (abandon Ţurenko)
Marta Kostiuk (Ucraina/N.18) – Laura Pigossi (Brazilia) 7-5, 6-7 (4/7), 6-4
Katerina Siniakova (Cehia/N.32) – Dalma Galfi (Ungaria) 7-5, 7-6 (7/3)
Chloé Paquet (Franţa) – Diana Şnaider (Rusia) 6-3, 6-1
Katie Volynets (SUA) – Aleksandra Krunic (Serbia) 7-6 (7/4), 6-2
Tamara Zidansek (Slovenia) – Alison van Uytvanck (Belgia) 6-2, 2-6, 6-1
Yafan Wang (China) – Maria Timofeeva (Rusia) 6-3, 6-3
Daiana Iastremska (Ucraina/N.30) – Ajla Tomljanovic (Australia) 3-6, 6-3, 6-3
Amanda Anisimova (SUA) – Rebecca Sramkova (Slovacia) 7-6 (8/6), 6-4
Jelena Ostapenko (Letonia/N.9) – Jaqueline Cristian (România) 6-4, 7-5
Clara Tauson (Danemarca) – Tatjana Maria (Germania) 6-2, 6-3
Sofia Kenin (SUA) – Laura Siegemund (Germania) 4-6, 6-2, 6-2
Caroline Garcia (Franţa/N.21) – Eva Lys (Germania) 4-6, 7-5, 6-2
Xiyu Wang (China) – Zhuoxuan Bai (China) 7-5, 6-7 (4/7), 6-3
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Petrolul Ploieşti l-a transferat pe fundaşul Yohan Roche

Fundaşul central Yohan Roche (27 ani) a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2025-2026 cu echipa...

Sinner, prima persoană ce s-a înscris pentru a fi printre voluntarii ce vor ajuta la organizarea JO 2026

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, este prima persoană care s-a înscris pentru a fi printre cei...

Federer l-a sfătuit pe Nadal să nu amâne prea mult decizia în privinţa retragerii

Fostul mare tenisman Roger Federer l-a sfătuit pe bunul său prieten şi fost rival Rafael Nadal să nu...

Croatul Ivan Perisic a semnat cu PSV Eindhoven

Ivan Perisic, o extremă cu 136 de selecţii pentru naţionala Croaţiei, a semnat un contract valabil până la...