Snooker: Ronnie O’Sullivan a câştigat al optulea său titlu de campion al Marii Britanii

Data:

Ronnie O’Sullivan, numărul unu mondial din snooker-ul profesionist, a cucerit al optulea său titlu de campion al Marii Britanii, duminică, la York, după ce l-a învins în finală, cu 10-7, pe chinezul Ding Junhui, informează agenţia Xinhua, scrie Agerpres.

O’Sullivan, care a devenit cel mai tânăr campion al Marii Britanii în 1993, la vârsta de 17 ani, este acum cel mai vârstnic câştigător al acestui titlu, pe care l-a obţinut cu doar două zile înainte să împlinească 48 de ani.

Englezul şi-a extins avansul pe lista jucătorilor cu cele mai mute victorii în UK Championship, în care îi devansează pe Steve Davis (6 titluri), Stephen Hendry (5), Ding Junhui (3), John Higgins (3) şi Neil Robertson (3).

Ronnie O’Sullivan, care a fost recompensat cu 250.000 de lire sterline pentru acest succes, şi-a consolidat totodată prima poziţie în clasamentul mondial.

Ding Junhai a primit la rândul său un cec în valoare de 100.000 de lire sterline pentru clasarea pe locul secund şi şi-a asigurat locul în Top 16 al clasamentului mondial, precum şi calificarea la turneul Masters (7-14 ianuarie, la Londra), unde îl va avea ca adversar pe O’Sullivan în primul tur.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...