Peste 200 de jucători de snooker din 40 de ţări vor participa la Campionatele Mondiale de cadeţi – U16, juniori – U18 şi tineret – U21 care se vor desfăşura la Bucureşti în perioada 14-27 august, au anunţat, joi, organizatorii într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerului Sportului, potrivit Agerpres.
La competiţia organizată în premieră în acelaşi loc pentru cele trei categorii de vârstă, se estimează că vor participa şi 30 de jucători români. În total vor fi 208 jucători, 64 la Under-16, 64 la Under-18 şi 80 la Under-21.
Preşedintele Federaţiei Române de Snooker (FRS), Francisc Tobă, a declarat că găzduirea acestui turneu reprezintă o bună ocazie pentru jucătorii români să participe în număr cât mai mare la competiţii de nivel înalt.
„În acest an avem onoarea să organizăm un triplu Campionat Mondial, la Under 16, Under 18 şi Under 21… Este o premieră, un caz unic în istoria snookerului mondial, pentru că, de regulă, se organizează Campionat Mondial pe fiecare categorie de vârstă. Organizăm această competiţie în primul rând deoarece ca ţară organizatoare am dreptul să pun la fiecare masă câte un jucător din România. Pe când dacă se ţinea în străinătate aveam voie maximum 2. Deci noi dorim ca sportivii noştri să aibă cât mai multe meciuri în picioare, cum se spune, să aibă şansa să progreseze”, a afirmat el.
Tobă a explicat că FRS încearcă să reducă la minimum costurile de organizare. „Noi vom încerca să găsim soluţii cât mai puţin costisitoare pentru acest eveniment pentru că organizarea va fi susţinută probabil doar din fonduri private. Când am mai organizat competiţii am adus mese din Polonia, dar şi din China… iar transportul şi montajul lor implicau anumite costuri. Dar acum am încercat să eliminăm aceste costuri pentru că avem nişte mese deja. De asemenea, vom vedea la cât se vor ridica cheltuielile şi cu chiria, pentru că nu am stabilit deocamdată unde va avea loc”, a spus preşedintele.
Dragoş Cozmaciuc, director tehnic în cadrul FRS şi antrenor federal, a completat că organizarea acestei ediţii a Campionatelor Mondiale s-ar putea ridica la aproximativ 25.000 de euro.
„Noi estimăm ca totalul costurilor de organizare să se ridice undeva la 25.000 de euro. Aceasta cred eu că e o sumă accesibilă, deşi pentru alte discipline poate fi considerată modică. Noi ne-am obişnuit să fim mai eficienţi, să lucrăm cu bugete cât mai reduse pentru că ne dorim mereu să scoatem maximum din ce avem. Din păcate, Federaţia Română de Snooker nu beneficiază de buget de la Ministerul Sportului de opt ani pentru că există un număr de minim 15 cluburi care trebuie afiliate la asociaţia naţională, iar noi avem acum doar 13. Există însă posibilitatea de a solicita fonduri pentru acest eveniment şi noi vom face o astfel de cerere către Ministerul Sportului şi poate că vom găsi înţelegere. Pentru că nu sunt sume exorbitante”, a precizat Cozmaciuc.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Snooker, Prinţul Dimitrie Sturdza, care susţine anumite cheltuieli de organizare, a declarat că doreşte să o invite pe jucătoarea de tenis Simona Halep la evenimentul din luna august dacă aceasta se va afla în perioada respectivă în ţară.
„Pentru România este extrem de onorant să găzduiască acest eveniment, dar şi important în acelaşi timp pentru promovarea snookerului în rândul tinerilor care în ultimii ani sunt preocupaţi mai mult de telefoane şi tablete decât de sport. Mi-ar plăcea ca tinerii români să îşi îndrepte din nou atenţia către sport, iar aceste Campionate Mondiale de snooker le pot trezi interesul. Aşa că toţi cei din organizare vom încerca să facem un succes din această competiţie pentru că toţi ne dorim să promovăm sportul. Dacă va putea să vină, o vom invita şi pe Simona Halep la aceste Campionate Mondiale de snooker. Ea este o fată extraordinară şi dacă va fi în România eu cred că ne va face plăcerea de a veni”, a afirmat Sturdza.
La rândul său, James Lacey, vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Biliard şi Snooker (IBSF), a declarat că se aşteaptă ca ediţia 2022 a Campionatelor Mondiale U16, U18 şi U21 să fie un succes.
„Dezvoltarea juniorilor şi tinerilor jucători de snooker este extrem de importantă, la fel ca şi la celelalte sporturi. Ceea ce a realizat România de-a lungul anilor prin organizarea şi promovarea diferitelor competiţii de snooker este remarcabil şi ţin să felicit Federaţia Română de Snooker care anul acesta serbează 15 ani de la înfiinţare. Am discutat cu reprezentanţi ai snookerului din întreaga lume şi toţi mi-au spus că de fiecare dată când au venit în România au beneficiat de cele mai bune condiţii şi s-au bucurat de amabilitatea gazdelor. De aceea sper că vom avea un turneu fantastic în vară la Bucureşti”, a spus el.
Reprezentantul IBSF a menţionat că o decizie privind anularea sau mutarea competiţiei din cauza apropierii de zona de conflict armat din Ucraina se va lua doar după discuţii cu autorităţile române şi la recomandarea acestora.
„Suntem foarte conştienţi de problemele din Ucraina şi pot spune că suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente. Noi avem o colaborare strânsă cu Federaţia Română de Snooker, cât şi cu Ministerul Sportului în ceea ce priveşte organizarea acestei competiţii şi le vom asculta sfatul. Iar dacă ne vor recomanda să renunţăm, le vom urma sfatul. Dar nu vom lua nicio decizie de anulare sau mutare a Campionatelor Mondiale înainte de a discuta cu dânşii. Dar noi sperăm, ca toată lumea de altfel, ca situaţia din Ucraina să se rezolve”, a precizat Lacey.
Cea mai bună performanţă a snookerului din România o reprezintă medalia de bronz câştigată de Mihai Vladu la Campionatul Mondial de juniori U18 din 2016.
De-a lungul timpului, România a mai găzduit competiţii internaţionale de snooker precum Campionatul European EBSA la Constanţa (2006) şi Bucureşti (2010, 2014 şi 2018) şi Campionatul Mondial Under 21 IBSF la Bucureşti (2015).
Sursa: Agerpres