Simone Inzaghi (Inter) – A trebuit să dăm totul în aceste două meciuri cu Bayern Munchen

Data:

Inter Milano a dat totul pe teren în cele două meciuri cu Bayern Munchen şi cu scorul general de 4-3 a atins semifinalele Ligii Campionilor, a declarat antrenorul liderului din Serie A Simone Inzaghi, după returul de pe San Siro (2-2).

”Este o seară frumoasă, trăită pe stadionul nostru, în faţa suporterilor noştri împotriva unei echipe foarte puternice, a spus Inzaghi după meci. A trebuit să jucăm două meciuri grozave, să dăm tot ce aveam. Băieţii au fost splendizi, este o victorie de împărţit cu toată comunitatea lui Inter. Am o echipă care nu renunţă niciodată, cu jucători care se simt bine împreună, care fac sacrificii unul pentru celălalt, acesta este punctul forte al acestui grup. Suntem împreună de patru ani, nu a fost întotdeauna uşor, dar avem o echipă grozavă. Continuăm să mergem înainte în acest sezon lung şi dificil, care ne oferă atât de multe satisfacţii.”

Inter este în cursă pentru a reuşi o nouă triplă, precum cea din 2010, când sub comanda lui Jose Mourinho a câştigat campionatul, cupa şi Liga Campionilor.

În Serie A, Inter are un avans de trei puncte faţă de Napoli, iar în Cupa Italiei va juca manşa secundă a semifinalei cu AC Milan, miercurea viitoare, după un 0-0 în meciul tur.

Inter, care s-a impus la Munchen cu 2-1, a punctat în retur în urma a doua cornere, prin Lautaro Martinez (59) şi Benjamin Pavard (61), apărându-şi cu succes avantajul din tur. Bayern a marcat de două ori, prin englezii Harry Kane (52) şi Eric Dier (76), dar s-a dovedit a fi insuficient.

În semifinale, Inter o va înfrunta pe FC Barcelona, care a eliminat şi ea o echipă germană, pe Borussia Dortmund.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Donald Trump susţine că FIFA va muta meciuri de la Cupa Mondială 2026 dacă el o va cere

Preşedintele american Donald Trump, care a ameninţat municipalităţile democrate cu privarea de la competiţii sportive, a spus, marţi,...

Argentina a surclasat Porto Rico într-un meci amical, cu 6-0

Naţionala de fotbal a Argentinei, campioana mondială en titre, a surclasat selecţionata Porto Rico cu scorul de 6-0,...

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturi la Osaka (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de...

Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul Cristiano Ronaldo a devenit, marţi, la vârsta de 40 de ani, cel mai bun marcator din istoria...