Simona Halep, vorbind despre retragere – Întotdeauna am fost realistă, corpul meu nu mai duce

Data:

Jucătoarea de tenis Simona Halep, fostă număr 1 mondial, a vorbit despre retragerea din activitate, marţi seara, după ce a fost învinsă de italianca Lucia Bronzetti, cu 6-1, 6-1, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), spunând că întotdeauna a fost realistă, iar în momentul de faţă corpul său nu mai duce atât de mult ca să revină la nivelul de dinainte.

Pe teren, Halep şi-a luat la revedere de la publicul clujean. Mesajul său nu a fost însă unul clar în ceea ce priveşte retragerea din activitate.

„Nu ştiu dacă e tristeţe sau bucurie, cred că ambele sentimente mă încearcă. Dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Întotdeauna am fost realistă cu mine. Corpul meu nu mai duce atât de mult ca să ajung unde probabil am fost. E foarte greu să ajung acolo pentru că ştiu ce înseamnă să ajungi acolo. De aceea am vrut să vin la Cluj, să joc în faţa dumneavoastră şi să îmi iau la revedere pe terenul de tenis, chiar dacă prestaţia mea nu a fost foarte bună. A fost însă cu tot sufletul şi, cine ştie, dacă mă voi mai întoarce… pentru moment, e ultima dată când am jucat aici şi nu vreau să plâng. E un lucru frumos, am ajuns numărul 1 mondial, am câştigat Grand Slam-uri. Viaţa merge înainte, e viaţă şi după tenis. Sper să ne revedem de câte ori va fi posibil. O să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă necesită mult mai mult, iar în momentul acesta nu se mai poate”, a spus ea.

„E un pic greu să vorbesc. Pot să spun că acest teren este casa mea. În România mă simt cel mai bine şi mereu am avut parte de multă dragoste. Au fost multe meciuri pe care le-am jucat cu tot sufletul, meciuri pe care le-am câştigat, meciuri pe care le-am pierdut, dar energia voastră a fost întotdeauna cea care mi-a umplut sufletul. Indiferent unde am jucat, aici m-am simţit cel mai bine, s-a şi văzut azi că abia respiram pe teren. E o emoţie aparte şi vreau să vă mulţumesc. Din punct de vedere sportiv sunt o persoană foarte împlinită şi ceea ce am realizat în tenis pot să spun că nici nu am visat când eram copil. Dar am muncit pentru asta. Tata, mama, fratele, au fost din prima clipă alături de mine şi fără ei cu siguranţă nu aş fi putut să fiu ce sunt azi. Le mulţumesc şi le spun că îi iubesc foarte mult pentru că mă susţin în orice decizie aş lua”, a adăugat fostul lider mondial.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...