Simona Halep s-a calificat în semifinale la Birmingham

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 pe iarbă de la Birmingham (Anglia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, vineri, după ce a trecut de Katie Boulter (Marea Britanie), cu 6-4, 6-1, potrivit Agerpres.

Halep (30 de ani, 20 WTA), a doua favorită, a avut nevoie de o oră şi 15 minute pentru a se impune, după un prim set echilibrat.

Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, s-a calificat în premieră în semifinale la Birmingham, după primul său duel cu Boulter (25 ani, 141 WTA).

În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 4-4, cu Halep suferind foarte mult la serviciu (33,3% primul serviciu şi tot atâta la punctele cu primul serviciu). Românca a reuşit break-ul şi a încheiat setul cu 6-4.

Halep a dominat setul secund, după ce primele două ghemuri au fost strânse, câştigând cu 6-1.

Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Boulter a avut 5 duble greşeli. Boulter a fost mai bună la punctele câştigate cu primul serviciu, iar Halep la cele cu serviciul al doilea.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 11.000 de dolari şi 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe învingătoarea dintre brazilianca Beatriz Haddad Maia şi Camila Giorgi (Italia).

În cealaltă semifinală, Sorana Cîrstea, a şasea favorită, o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul opt.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...