Simona Halep a urcat pe locul 18 în clasamentul WTA. Iga Swiatek este lider detaşat

Data:

Poloneza Iga Swiatek este în continuare lider detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, deşi nu a mai jucat de trei săptămâni, în timp ce românca Simona Halep a urcat o poziţie faţă de săptămâna trecut şi se află pe locul 18, potrivit Agerpres.

Swiatek este urmată la peste 4.000 de puncte de tunisianca Ons Jabeur, care ocupă de luni cea mai bună poziţie din carieră, podiumul fiind completat de estoniana Anett Kontaveit, care a coborât un loc faţă de săptămâna trecută.

Top 10 este completat de două spaniole (Badosa – 4, Muguruzua – 10), două americance (Collins – 8, Pegula – 9), o grecoaică (Sakkari – 5), o belarusă (Sabalenka – 6) şi o reprezentantă a Cehiei (Karolina Pliskova – 7).

În afară de Halep, care a reuşit două semifinale consecutive pe iarbă, la Birmingham şi Bad Homburg, ambele pierdute în condiţii speciale, în top 100 se mai află patru românce: Sorana Cîrstea – locul 32 (staţionare), Irina-Camelia Begu – 43 (staţionare), Elena-Gabriela Ruse – 54 (a urcat un loc) şi Jaqueline Cristian – 70 (staţionare).

La dublu, România are doar patru reprezentante în prima sută: Monica Niculescu – 42, Raluca Olaru – 54, Elena-Gabriela Ruse – 59, Irina Bara – 60.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 8.576 puncte
2 (3). Ons Jabeur (Tunisia) 4.340
3 (2). Anett Kontaveit (Estonia) 4.306
4 (4). Paula Badosa (Spania) 4.245
5 (5). Maria Sakkari (Grecia) 4.205
6 (6). Arina Sabalenka (Belarus) 4.046
7 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 3.777
8 (8). Danielle Collins (SUA) 3.255
9 (9). Jessica Pegula (SUA) 3.156
10 (10). Garbine Muguruza (Spania) 3.015
………………………………………………………..
18 (19). Simona Halep 2.315
32 (32). Sorana Cîrstea 1.430
43 (43). Irina-Camelia Begu 1.234
54 (55). Elena-Gabriela Ruse 1.127
70 (70). Jaqueline Cristian 901
111 (109). Ana Bogdan 610
122 (121). Irina Bara 537
127 (126). Mihaela Buzărnescu 507
149 (152). Gabriela Lee 424
172 (174). Alexandra Cadanţu-Ignatik 383
267 (263). Cristina Dinu 258

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Elise Mertens (Belgia) 7.480 puncte
2 (2). Veronika Kudermetova (Rusia) 6.345
3 (3). Katerina Siniakova (Cehia) 6.035
4 (4). Shuai Zhang (China) 5.650
5 (5). Coco Gauff (SUA) 5.285
6 (6). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.220
7 (8). Barbora Krejcikova (Cehia) 4.796
8 (7). Ena Shibahara (Japonia) 4.550
9 (9). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 4.515
10 (10). Shuko Aoyama (Japonia) 4.195
……………………………………………………..
42 (39). Monica Niculescu 1.970
54 (50). Raluca Olaru 1.490
59 (59). Elena-Gabriela Ruse 1.394
60 (60). Irina Bara 1.352

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...