Sergio Ramos va putea juca la Cupa Mondială a Cluburilor, afirmă antrenorul echipei Monterrey

Data:

Fundaşul spaniol Sergio Ramos va fi pregătit să joace pentru echipa mexicană de fotbal Monterrey la Cupa Mondială a Cluburilor, a anunţat antrenorul şi compatriotul său Domenec Torrent, citat de EFE.

„A trebuit să avem grijă de Sergio pentru că venea după o accidentare gravă şi nu a putut participa la ultimul meci al fazei finale împotriva formaţiei Toluca. Acum este complet pregătit pentru următorul meci”, a explicat fostul secund al lui Pep Guardiola într-o conferinţă de presă.

Ramos, în vârstă de 39 de ani, nu a mai jucat niciun meci oficial pentru Monterrey din 20 aprilie, din cauza unei leziuni musculare care l-a ţinut în afara terenului şi chiar l-a făcut să rateze faza finală a campionatului mexican cu noua sa echipă.

Câştigător al Cupei Mondiale din 2010 cu naţionala Spania şi un simbol al clubului Real Madrid, Sergio Ramos a semnat cu Monterrey în luna februarie, după ce rămăsese fără angajament după despărţirea sa de Sevilla FC, în iunie 2024.

Fundaşului i-a luat ceva timp să debuteze la Monterrey, jucând în cele din urmă doar opt din 17 meciuri din Turneul Clausura 2025 şi unul în Cupa Campionilor CONCACAF.

„Sergio este un lider pe teren, nu este un secret. Impune respect, Îşi împinge coechipierii şi îl văd cum progresează în fiecare zi, dar ceea ce am vrut să facem în primele antrenamente a fost să o luăm încet cu el. Sergio voia să fie titular imediat, dar nu am vrut să-l pierdem, aşa că am făcut teste medicale pentru a ne asigura că totul este în regulă”, a adăugat Torrent, care îşi va face debutul la echipa din nordul Mexicului la Cupa Mondială a Cluburilor.

Un alt pilon în echipa de start a lui Torrent va fi mijlocaşul spaniol Sergio Canales, motorul ofensiv al cvintuplei campioane a Mexicului.

„Canales trebuie să fie un jucător cheie în sistemul nostru şi trebuie să găsim cea mai bună poziţie pentru el. Este un jucător care marchează goluri, oferă pase decisive şi dă ritmul jocului’, a concluzionat fostul antrenor al echipei Galatasaray.

Monterrey va evolua în Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor, alături de Inter Milano (Italia), echipa antrenorului Cristian Chivu, River Plate (Argentin) şi Urawa Red Diamonds (Japonia).

Echipa lui Domenec Torrent va debuta în competiţie marţi, 17 iunie, împotriva formaţiei Inter Milano.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Vincent Kompany, ‘impresionat de spiritul de echipă al lui PSG’ înaintea meciului cu Bayern

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, belgianul Vincent Kompany, a afirmat, luni, că este "impresionat de spiritul...

Selecţionerul Carlo Ancelotti l-a convocat pe Vitor Roque pentru amicalele Braziliei cu Senegal şi Tunisia

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, l-a convocat pentru prima dată, luni, pe atacantul Vitor Roque...

Xabi Alonso face o ‘muncă incredibilă la Real Madrid, la fel ca Ancelotti’, afirmă Arne Slot

Noul antrenor al echipei Real Madrid, Xabi Alonso, "face o muncă incredibilă" la Real Madrid, la fel ca...

Stan Wawrinka s-a calificat în optimi la Atena (ATP)

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka (40 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la...