Serena Williams ‘va reveni’, speră Djokovic

Data:

Americanca Serena Williams „va reveni” în circuit, speră jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, care a salutat, miercuri la Indian Wells, „una din cele mai mari sportive din istorie”, relatează AFP.

„Revine? Cred că va reveni, nu am vorbit cu ea, dar am un presentiment că o va face. Rămâne de văzut unde şi când, dacă va fi la simplu sau la dublu, nu ştim, dar toată lumea îşi doreşte”, a declarat Djokovic, miercuri, într-o conferinţă de presă, întrebat despre zvonul tot mai mare privind o revenire în activitate a legendarei jucătoare americane.

La 44 de ani, fostul lider mondial şi-a recăpătat dreptul de a concura în turneele de Grand Slam sau în circuitul WTA prin înregistrarea în programul antidoping, dar până acum şi-a menţinut intenţiile vagi.

„Nu e nici da, nici nu. Nu ştiu, voi vedea ce se întâmplă”, a spus evaziv campioana cu 23 de titluri de Grand Slam la sfârşitul lunii ianuarie.

Sora ei Venus, în vârstă de 45 de ani, joacă în turneul de simplu de la Indian Wells, unde o va înfrunta joi pe franţuzoaica Diane Parry în runda inaugurală, după ce a beneficiat de un wild card.

„Ea ar putea juca la dublu cu Venus, ceea ce ar fi grozav din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al fanilor. Este una dintre cele mai mari sportive din toate timpurile”, a adăugat campionul sârb cu 24 de titluri de Mare Şlem.

Djokovic revine în competiţii în California după înfrângerea suferită în finala de la Australian Open, din ianuarie, împotriva lui Carlos Alcaraz, care a urmat unei victorii împotriva lui Jannik Sinner în semifinală.

„Am demonstrat şi mi-am demonstrat mie însumi că pot fi încă la cel mai înalt nivel şi să-i înving pe aceşti băieţi. Logica mea este: de ce să nu continui atât timp cât am acest foc aprins, calitatea, motivaţia”, a spus Djokovic, amânând în continuare ideea de a se retrage la 38 de ani.

„Încă am obiective, încă vreau să câştig titluri majore. Am fost aproape în Australia, a fost un început de sezon incredibil”, a adăugat el, specificând că programul său, construit în jurul turneelor de Grand Slam, rămâne neclar.

Djokovic, care este pe lista capilor de serie, va intra direct în competiţie în turul 2, sâmbătă, fie împotriva francezului Giovanni Mpetshi Perricard, fie împotriva polonezului Kamil Majchrzak.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului de la Beijing (ATP)

Jucătorii de tenis Novak Djokovic şi Alex De Minaur vor disputa finala turneului ATP 500 de la Beijing,...

Îmi pare rău de accidentarea lui Alex Scott, spune selecţionerul Angliei, Thomas Tuchel

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, a declarat că nu a existat niciun indiciu privind riscul...

Jurgen Klopp lucrează la reconstrucţia naţionalei Germaniei, însă rezultatele se lasă aşteptate

Selecţionerul Jurgen Klopp a părăsit, duminică, stadionul din Salonic înţelegând că o singură victorie în cele patru meciuri...

Carlos Alcaraz, primul finalist la Tokyo (ATP)

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat luni în finala turneului ATP 500 de la Tokyo,...