Serena Williams este motivată să joace la US Open în ciuda eliminării de la Wimbledon

Data:

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a declarat, marţi seara, „motivată” să joace la US Open, turneu de Mare Şlem care debutează pe 29 august, în ciuda eşecului său din primul tur de la Wimbledon, competiţie la care şi-a făcut revenirea la simplu după un an de absenţă din circuit, informează AFP, potrivit Agerpres.

„La US Open am câştigat primul meu titlu de Mare Şlem (1999), este un turneu super special pentru mine. Sunt foarte motivată să mă ameliorez şi să joc acasă”, a declarat americanca în vârstă de 40 de ani, după înfrângerea suferită în faţa franţuzoaicei Harmony Tan.

Învinsă de Tan (115 WTA) după peste trei ore de joc, Serena Williams a regretat faptul că nu s-a antrenat pentru meciuri de trei ore.

„Fizic, nu am fost foarte rău. Este adevărat că la ultimele două puncte am suferit. Dar mă deplasez bine, trimit multe mingi după care trebuie să te deplasezi. Dar nu m-am antrenat pentru meciurile de trei ore, iar aici am făcut o greşeală”, a spus Serena.

„Evident, pauza îşi spune cuvântul. Jucând la două, trei sau chiar patru săptămâni, câştigi în eficacitate. Deci, dacă aş fi disputat meciuri, nu aş fi pierdut anumite puncte şi nici meciul ăsta”, a adăugat septupla câştigătoare a trofeului la Wimbledon şi fost lider mondial.

Serena Williams (1.204 WTA) a fost învinsă de franţuzoaica Harmony Tan, cu 7-5, 1-6, 7-6 (10/7), marţi, în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lewandowski şi Dani Olmo au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Robert Lewandowski şi mijlocaşul ofensiv Dani Olmo au revenit la antrenamentele de grup miercuri, deşi nu se...

FRF, amendată cu 11.000 de euro pentru incidentele de la meciul România – Cipru (U21)

Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a UEFA cu amendă de circa 11.000...

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (Napoli) a fost operat

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (34 ani), accidentat la o coapsă, a fost operat miercuri la Anvers (Belgia),...

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la...