Senegalul a învins Qatarul cu 3-1. Echipa gazdă, eliminată de la Cupa Mondială

Data:

Selecţionata Senegalul a învins echipa Qatarului cu scorul de 3-1 (1-0), pe Al Thumama Stadium din Doha, în Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, astfel că formaţia gazdă este prima eliminată din competiţie, înaintea ultimului său meci, anunță Agerpres.

Campioana Africii a câştigat meritat, prin golurile marcate de Boulaye Dia (42), Famara Diedhiou (48) şi Cheikh Bamba Dieng (84), în timp ce echipa gazdă se poate consola cu primul său gol marcat la Cupa Mondială, de Mohammed Muntari (78).

”Leii din Teranga” au dominat jocul şi au avut şi primele ocazii. Ismaila Sarr (4) a şutat în plasa laterală, iar Nampalys Mendy (9) a tras de la 20 de metri, pe lângă ţintă.

Qatarul a răspuns printr-un şut expediat de Afif (15), peste poartă.

Senegalul a ratat prin Diatta (16), al căruit şut-centrare Diatta la colţul scurt a fost respins de portarul Meshaal Barsham, fratele mai mic al campionului olimpic la săritura în înălţime, Mutaz Essa Barshim. Diedhiou (17) a trimis cu capul pe lângă poartă la un corner, iar Gana Gueye (24) a şutat din marginea careului, imprecis însă.

În min. 34, Afif a căzut în careu în duel cu Ismaila Sarr, dar nu s-a acordat penalty în ciuda protestelor gazdelor.

Senegalul a deschis scorul după o gafă de proporţii a fundaşului Boualem Khoukhi, care i-a pus o minge pe tavă lui Boulaye Dia (41), iar acesta nu a ratat.

Echipa antrenată de Aliou Cisse s-a desprins imediat după pauză, când Famara Diedhiou (48) a marcat superb cu capul de la 7 metri, după un corner executat de Ismail Jakobs.

În min. 54, Ismail Jakobs a făcut un fault destul de tare, dar a fost iertat de al doilea cartonaş galben.

Qatarienii au atacat cu toate forţele la acest scor, conştienţi că o înfrângere e sinonimă cu eliminarea din competiţie. Abdelkarim Hassan (56) a şutat în coechipierul său Almoez Ali în interiorul careului, Ali (63) a şutat slab şi Etienne Mendy a respins în corner, după care portarul echipei Chelsea a intervenit remarcabil la mingea trimisă de Ismail Mohamad din 5 metri (67). Mendy a avut şi şansă (73), la centrarea lui Khoukhi, deviată de Pedro Miguel.

Al-Annabi a marcat golul de onoare în min. 78, prin Muntari, cu capul de la 9 metri, din centrarea lui Ismail Mohamad, la patru minute de la introducerea atacantului.

Africanii au revenit în atac şi au marcat simplu, profitând de dezechilibrul din echipa gazdă, aflată în căutarea egalării. Iliman Ndiaye a centrat pentru Dieng, care a înscris cu un şut din centrul careului (84), la o fază realizată de doi jucători proaspăt introduşi de Aliou Cisse.

Gazdele au încercat să mai marcheze o dată, dar Abdelkarim Hassan (89) şi Ali (90+4) au fost imprecişi.

Campioana Africii a câştigat fără drept de apel duelul cu campioana Asiei, la primul lor meci direct, după ce ambele au pierdut meciurile de debut cu 0-2.

Qatarul devine a patra echipă gazdă care este eliminată după faza grupelor la turneul pe care îl găzduieşte, după Elveţia (1954), Chile (1962) şi Africa de Sud (2010).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Expoziţia „The Messi Experience”, la Miami, pe 25 aprilie

"The Messi Experience: A Dream Come True', o expoziţie interactivă dedicată starului fotbalului mondial Lionel Messi îşi va...

Fotbal: S-au stabilit semifinalele Europa League

Olympique Marseille o va înfrunta pe Atalanta Bergamo, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen, în...

Tenis: Emma Răducanu, în sferturi la Stuttgart

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la...

Fotbal: Echipa lui Răzvan Lucescu a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League la fotbal,...