Selecţionerul naţionalei de tineret, Daniel Pancu, suspendat 2 meciuri de Comisia de Disciplină a UEFA

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de tineret, Daniel Pancu, eliminat de arbitru în meciul România – Elveţia, scor 3-1, din preliminariile Campionatului European Under-21 din 2025, după o ieşire nervoasă şi proteste, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a UEFA cu o suspendare de două meciuri, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

„Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat decizia în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 – Elveţia U21, disputată pe 15 octombrie, în Giuleşti. Daniel Pancu şi-a aflat sentinţa după ce a văzut cartonaşul roşu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025. În minutul 28 al meciului din Giuleşti, Pancu a primit direct cartonaşul roşu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului. Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecţionerul U21 la Comisia de Etică şi Disciplină UEFA, sancţiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv”, se menţionează pe site-ul citat.

Administraţia FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecţioner.

Ca urmare a sancţiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi şi o sancţiune financiară din partea administraţiei FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit.

De asemenea, Vladislav Blănuţă, şi el sancţionat cu cartonaş roşu în aceeaşi partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu au fost sancţionat financiar de UEFA.

Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia (12-29 iunie 2025), după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0), la 15 octombrie, pe Giuleşti Arena din Capitală, în ultimul meci din Grupa E a preliminariilor.

În minutul 28 al acelei partide, elveţianul Luca Jaquez a avut o intrare brutală la Louis Munteanu la centrul terenului, iar arbitrul a părut că nu îi acordă decât cartonaş galben. Au urmat proteste în grup ale tricolorilor, Pancu a pătruns şi a protestat vehement pe teren şi a fost eliminat, ca şi rezerva Blănuţă. În cele din urmă, elveţianul a primit şi el cartonaş roşu.

Tricolorii au reuşit a patra prezenţă consecutivă la un turneu final la Under-21, după ce înaintea ultimelor două meciuri se aflau pe locul al treilea în grupa preliminară.

România a câştigat grupa, cu 22 de puncte, urmată de Finlanda, 20 puncte, Elveţia, 18 puncte, Albania, 16 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Nu vrem să stârnim nicio polemică în cazul lui Yamal, spune preşedintele Federaţiei spaniole

Rafael Louzan, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a dat asigurări marţi că "nu vrea să intre în...

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG

Lionel Messi a vorbit din nou despre perioada petrecută la PSG, într-un interviu acordat ziarului spaniol Sport, atacantul...

Cupa Mondială 2026 va fi ‘cu siguranţă’ ultima din carieră pentru Cristiano Ronaldo

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a afirmat că următoarea Cupă Mondială de fotbal, programată anul viitor în SUA, Mexic...

Denis Drăguş – Am pierdut nemeritat cu Bosnia la Bucureşti, avem de luat o revanşă

Atacantul român Denis Drăguş a afirmat, într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că naţionala României...