Selecţionerul Deschamps nu crede că Mbappe va fi indisponibil după o „problemă minoră” la gleznă

Data:

Căpitanul naţionalei de fotbal a Franţei, Kylian Mbappe, va trebui să fie examinat pentru o „problemă minoră” la glezna dreaptă, „ceea ce nu este un factor decisiv” privind prezenţa sa, a explicat luni selecţionerul Didier Deschamps, scrie AFP.

„Nu am nicio informaţie suplimentară în acest moment”, a declarat antrenorul la o conferinţă de presă susţinută la terenul de antrenament unde Les Bleus se pregătesc pentru meciurile de calificare la Cupa Mondială din 2026 împotriva Azerbaidjanului şi Islandei.

„Am vorbit cu Kylian; a avut o mică problemă, dar nu este un factor decisiv, altfel nu ar fi aici astăzi. Ne vom face timp cu staff-ul medical pentru a face un bilanţ şi apoi vom vedea cum evoluează lucrurile”, a spus Deschamps.

Starul francez a suferit o accidentare la glezna dreaptă sâmbătă, la finalul meciului în care Real Madrid a pierdut cu 3-1 în faţa lui Villarreal, meci în care a marcat un gol.

Fundaşul lui Liverpool, Ibrahima Konate, accidentat şi el în acest weekend, este, de asemenea, programat pentru un examen imagistic.

Deja lideri în grupă după două victorii în două meciuri, Les Bleus vor găzdui Azerbaidjanul vineri seara pe Parc des Princes şi vor juca în Islanda luni. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...