Selecţionerul Deschamps a simţit ‘multă mândrie’, după calificarea Franţei la CM 2026

Data:

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, a simţit „multă mândrie” la calificarea reprezentativei „Cocoşului Galic” la Cupa Mondială din 2026, joi, după ce a surclasat Ucraina cu scorul de 4-0, joi seara, la Paris, într-un meci din Grupa D a preliminariilor europene, informează AFP.

„Am profitat, aveam acest obiectiv şi l-am realizat, chiar dacă nu a fost simplu în prima repriză. Întotdeauna credem că este simplu şi logic ca echipa Franţei să se califice. Dar sunt adversari. Am făcut ce trebuia făcut, este multă mândrie pentru tot grupul, pentru staff”, a spus Deschamps la conferinţa de presă.

Selecţionerul a avut şi câteva cuvinte pentru Kylian Mbappe, eroul meciului cu o dublă şi care, cu 55 de goluri în 94 de selecţii sub culorile echipei Franţei, este la doar două goluri de recordul la echipa naţională, deţinut de Olivier Giroud.

„Mbappe a revenit la cel mai bun nivel al său. El şi-a asumat total rolul de căpitan, de lider. El a ascultat, a învăţat. Voi sunteţi exigenţi cu el, dar el radiază de fericire, iar asta se resimte, chiar dacă a avut o perioadă un pic mai complicată”, a spus Deschampps.

„Eu am spus întotdeauna că echipa Franţei este mai puternică atunci când îl are pe Kylian, iar asta face lucrurile mai uşoare. El este decisiv şi la club, iar sezonul este lung. El a jucat perfect rolul său de căpitan pe teren şi în afara lui”, a adăugat selecţionerul „Les Bleus”.

Kylian Mbappe (55 – penalty, 83), Michael Olise (76) şi Hugo Ekitike (88) au semnat golurile care au parafat calificarea ”Les Bleus”.

Echipa pregătită de Didier Deschamps, vicecampioana mondială, are şase puncte avans faţă de următoarele clasate (Islanda şi Ucraina), înaintea ultimei etape a preliminariilor.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luis Rubiales, atacat cu ouă de unchiul său la prezentarea cărţii sale

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF), a fost atacat în timpul prezentării cărţii sale,...

Ferrari este cea mai valoroasă echipă din Formula 1, conform Sportico

Ferrari este cea mai valoroasă dintre cele 10 echipe din Formula 1, conform ultimei evaluări a Sportico, o...

Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul ATP, după victoria cu Lorenzo Musetti

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz va încheia anul pe primul loc în clasamentul mondial, după ce l-a învins pe...

Perez a condus pentru Cadillac un model Ferrari 2023, la Imola, într-o sesiune de teste

Pilotul Sergio Perez a condus, joi, un monopost de Formula 1 pentru prima dată după aproape un an...