Selecţionerul Belgiei, increzator în revenirea lui Kevin de Bruyne înaintea EURO 2024

Data:

Domenico Tedesco, selecţionerul echipei de fotbal a Belgiei, adversara României la EURO 2024, şi-a exprimat speranţa într-o revenire a mijlocaşului Kevin de Bruyne, pe măsură ce turneul final continental din această vară se apropie, după ce starul lui Manchester City a ratat o mare parte a meciurilor din preliminarii din cauza accidentărilor, informează Xinhua.

„Kevin nu are nevoie de pregătiri lungi. Să-l avem în preajmă ne creşte, fără îndoială, calitatea”, a declarat antrenorul german de origine italiană, în vârstă de 38 de ani, într-un interviu acordat agenţiei chineze de presă.

După o performanţă dezamăgitoare la Cupa Mondială 2022 din Qatar, naţionala Belgiei a trecut printr-un schimb de generaţii, iar Tedesco, fostul antrenor al echipelor Schalke 04 şi RB Leipzig, consideră că echipa gazdă Germania şi Anglia sunt favoritele apropiatului Campionat European.

Selecţionerul Belgiei a menţionat de asemenea Spania, Franţa şi Italia, echipe pe care ”toţi va trebui să le urmărim”.

În ceea ce priveşte echipa sa, Tedesco a vorbit despre „preluarea rolului de favorită a grupei”, atunci când va încrucişa săbiile cu România, Slovacia şi Ucraina.

„Vrem să ajungem în faza eliminatorie, acesta este primul nostru obiectiv”, a spus Tedesco, adăugând că are încredere în calitatea echipei sale.

Belgia a avut o campanie de calificare aproape perfectă, înregistrând şase victorii şi două remize, într-o grupă din care au făcut parte, de asemenea, Austria, Suedia, Azerbaidjan şi Estonia.

Domenico Tedesco a subliniat că echipa naţională a Belgiei este „un factor care uneşte ţara”, divizată în trei părţi lingvistice – franceză, olandeză şi germană – şi care „ar putea avea particularităţile lor în fotbalul de club”, însă „întreaga naţiune se adună în spatele echipei naţionale”, a explicat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...