Selecţionata Turciei, criticată pentru un zbor cu avionul de doar 150 km

Data:

Selecţionata de fotbal a Turciei a fost criticată de grupurile ecologiste germane pentru că a apelat la un zbor charter şi nu la alte mijloace de transport pentru o călătorie de doar 150 de kilometri de la Hanovra, unde este cantonată pe durata EURO 2024, la Hamburg, pentru ultimul său meci din grupă, disputat miercuri împotriva Cehiei (scor 2-1), informează DPA.

„Acest lucru este complet absurd şi inutil”, a afirmat Werner Reh, din cadrul Federaţiei Germane pentru Mediu şi Conservarea Naturii (BUND).

Reh a spus că emisiile de carbon au fost de 10-20 de ori mai mari decât dacă în cazul în care echipa turcă ar fi luat trenul pentru duelul cu cehii.

Rene Schwartz, purtătorul de cuvânt al unei iniţiative regionale care solicită reducerea poluării în traficul aerian, a etichetat zborul respectiv „absolut inacceptabil”.

Acesta a adăugat: „Naţiunile trebuie, de asemenea, să fie mai răspunzătoare în timpul turneului”.

Campionatul European de fotbal din Germania, care se va încheia pe 14 iulie, a fost declarat de UEFA cel mai sustenabil EURO de până acum.

Mulţi suporteri şi mai multe echipe prezente la EURO 2024 călătoresc cu trenul, dar operatorul Deutsche Bahn a fost criticat pentru întârzieri, anulări şi platforme supraaglomerate în timpul competiţiei.

Deutsche Bahn a recunoscut miercuri deficienţele în serviciu, în urma unor ample reportaje din mass-media străină, care au făcut senzaţie şi au pus într-o postură jenantă o ţară care se mândrea cândva cu precizia, punctualitatea şi infrastructura sa de înaltă calitate, subliniază DPA.

AGERPERS

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...