Selecţionata României a promovat în Liga A a Campionatului European U17

Data:

Reprezentativa României a reuşit promovarea în eşalonul de elită (Liga A) al Campionatului European de fotbal feminin U17 din 2023, deşi a fost învinsă de formaţia Kazahstanului cu scorul de 2-1 (2-0), la Buftea, în ultimul meci din Grupa B6 a preliminariilor, potrivit Agerpres.

Oaspetele au condus prin golurile marcate de Aiajan Kojabekova (21) şi Asel Orinbai (44), dar Alesia Dincă-Vuia (57) a înscris pentru România golul care a făcut diferenţa în clasamentul final, potrivit FRF.

Kazahstanul a încheiat meciul în zece jucătoare, după ce Valeria Popova a primit al doilea cartonaş galben (86).

Andra Vela a aliniat următoarea echipă: Alesia Moldovan – Bianca-Andrada Corsei, Karina Bolboacă, Alesia Dincă-Vuia, Alexandra Boboc (căpitan) – Theodora Maria Cristea, Isabela Lazăr, Ana-Maria Florică – Andreea Şepeţan, Anamaria Filip, Eszter Szoke (Rania Kara-Jouli, 46).

România a învins Lituania în primul meci cu 2-0, iar apoi Lituania a întrecut Kazahstanul cu 1-0. Astfel, în clasamentul final toate cele trei echipe au avut câte 3 puncte, departajarea făcându-se la golaveraj: România (+1), Kazahstan (0) şi Lituania (-1).

Câştigătoarele celor 6 grupe şi ocupanta locului 2 cu cel mai bun rezultat împotriva ocupantelor locurilor 1 şi 3 din grupa sa vor promova în Liga A şi vor juca în primăvară în cea de-a doua etapă a calificărilor pentru turneul final de anul viitor.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...