Scrimerul ucrainean Denis Boreiko a murit pe front, la doar 34 de ani

Data:

Scrimerul ucrainean Denis Boreiko a fost ucis pe front, în timp ce lupta pentru apărarea ţării sale împotriva armatei ruse.

Conform clubului Liberte Dnipro, la care Boreiko era legitimat, sportivul în vârstă de 34 de ani a murit pe 3 iulie şi a fost înmormântat zece zile mai târziu, notează agenția DPA, citată de Agerpres.

Anton Gheraşcenko, consilierul ministrului de Interne al Ucrainei, a scris pe Twitter despre decesul campionului mondial şi european de juniori, precum şi un maestru al sporturilor de clasă internaţională.

Din primele zile ale invaziei ruse pe scară largă din februarie, Denis a ajutat armata ucraineană şi apărarea teritorială la Dnipro, iar în martie 2022 s-a alăturat în mod voluntar Forţelor Armate ale Ucrainei”, a scris Gheraşcenko.

În luna martie, Federaţia Internaţională de Scrimă (FIE) a decis să permită participarea scrimerilor ruşi şi belaruşi la competiţiile internaţionale, ca sportivi neutri, reaminteşte DPA.

Săptămâna trecută s-a confirmat că Ucraina va boicota competiţiile individuale la Campionatele Mondiale de la Milano (22-25 iulie), unde ruşii şi belaruşii nu vor avea dreptul de participare la competiţiile pe echipe.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...